Valeriu Bujor. Aviz asupra tezei „Victimologie criminologică: probleme teoretice, metodologice şi aplicative” prezentată de dl Gheorghe Gladchi în vederea obţinerii titlului ştiinţific de doctor habilitat în drept. În Revista de criminologie, drept penal şi criminalistică. nr. 2, Chişinău, 2006, 126 p. (pp. 120-125)

În etapa actuală de dezvoltare a societăţii noastre, logica abordării complexe a sistemului de asigurare a securităţii criminologice a persoanei dictează cu insistenţă aprofundarea cercetărilor ce ţin atât de trăsăturile personale şi de comportamentul infractorului, cât şi de particularităţile eminamente criminologice ale situaţiilor concrete de viaţă şi, în mod special, de calităţile personale şi de comportamentul victimei reale sau potenţiale a infracţiunii.


Cu regret însă, dreptul penal şi criminologia, la diferite etape, influenţate de anumite idei erau centrate fie asupra faptei (infracţiunii), fie asupra făptuitorului (persoanei infractorului), lăsând în umbră victima şi interesele acesteia. Cu atât mai mult, cu cât grija de a proteja drepturile fundamentale, exclusiv, sau preponderent, ale infractorului a adus la un dezechilibru procesual, victima cu nevoile ei fiind, practic, uitată. Într-adevăr, atât în Codul Penal, cât şi în Codul de procedură penală, privitor la raportul infractor – victimă, atenţia este concentrată maximal asupra celui care săvârşeşte fapta antisocială şi mult mai puţin asupra celui ce suportă direct efectele infracţiunii comise, mai ales ale infracţiunilor de violenţă (omor, vătămări intenţionate a integrităţii corporale, viol, tâlhărie etc.). Este dat uitării faptul că misiunea organelor de drept nu este lupta contra criminalităţii şi lupta contra infractorului, ci constă, în primul rând, în asigurarea securităţii persoanei de atentate infracţionale, a intereselor celora care suferă pagube de pe urma infracţiunilor.

În această ordine de idei, problema victimei în dreptul penal şi aspectele ce ţin de victimologia criminologică devin, tot mai frecvent, obiect de interes al cercetătorilor ştiinţifici şi al practicienilor; până în prezent sunt însă puţine cercetări ştiinţifice în domeniul dat. În acest context, teza propusă de dl Gh. Gladchi, o primă cercetare complexă a sistemului de probleme teoretico-metodologice, juridice şi aplicative ale victimologiei autohtone, nu este altceva decât un răspuns la existenţa unei necesităţi sociale obiective. Fiind actuală şi de o deosebită importanţă, ea va servi drept bază pentru intensificarea investigaţiilor victimologice sistematice în Republica Moldova.

Valoarea studiului avizat sporeşte în condiţiile în care nu există o lege naţională cu privire la protecţia şi despăgubirea victimelor infracţiunilor, normele din legislaţia penală şi procesual-penală încă nu iau în consideraţie îndeajuns interacţiunea dintre infractor şi victimă, nivelul educaţiei juridice a populaţiei din republică este redus, iar organele de drept, practic, nu întreprind măsuri de prevenire orientate sprevictimele reale sau potenţiale ale infracţiunilor.

Actualitatea tezei de doctorat constă, de asemenea, în abordarea paralel cu aspectele criminologice tradiţionale – cauzalitatea şi prevenirea infracţiunilor, – a problemelor ce ţin de protecţia şi ajutorarea victimelor, abordare în contextul noilor tendinţe ale legislaţiei şi justiţiei internaţionale, cum sunt justiţia restaurativă, tranzacţia, medierea, împăcarea, repar de către stat a prejudiciului cauzat victimelor de pe urma infracţiunilor etc.

Obiectivul propus de autor constă în dezvoltarea în continuare a bazelor teoretice, metodologice şi juridice ale victimologiei criminologice şi elaborarea în baza datelor cercetărilor întreprinse a concepţiei naţionale de prevenire a victimizării şi de protecţie a victimelor infracţiunilor, precum şi stabilirea căilor de realizare eficientă a acesteia la nivel ştiinţific, didactic şi aplicativ.

Întru realizarea obiectivului propus autorul a apelat la literatura de specialitate din ţară şi de peste hotare (621 de titluri), prevederile actelor normative naţionale, ale altor state şi internaţionale, documentele şi declaraţiile forurilor internaţionale specializate.

Caracterul complex al problemei a determinat diversitatea metodelor, procedeelor şi tehnicilor utilizate de autor. Pentru a-şi atinge scopul şi sarcinile tezei de doctorat, autorul, în viziunea noastră, a îmbinat reuşit metodele generale (sistematică, logică, istorică, deductivă, tipologică, comparativă) cu metodele şi tehnicile speciale (sociologice, statistice, psihologice şi juridice). Sunt îndeosebi, binevenite studiile criminologice şi sociologice proprii. Aici, dorim să apreciem înalt metodicele de cercetare elaborate de autor, eşantioanele reprezentative, numărul relativ mare de respondenţi, chestionarele calificate etc.

Baza empirică a lucrării este destul de bogată, fiind exprimată prin datele studiilor desfăşurate de autor, analize de legislaţie şi practică judiciară, statistică criminală, demografică, socială, economică, informaţiile obţinute prin discuţii cu specialiştii în domeniu. La acestea se adaugă studiul literaturii de specialitate şi al rezultatelor obţinute pe plan mondial în domeniu.

Apreciem că, atât prin scopul şi sarcinile puse, cât şi prin baza metodologică şi teoretico-ştiinţifică, teza de doctorat apare ca beneficiind de un suport ştiinţific solid. Valoarea ştiinţifică şi originalitatea lucrării este determinată de noutatea ştiinţifică, de semnificaţia teoretică şi importanţa practică a acesteia.

Teza de doctorat a dlui Gheorghe Gladchi, compusă din cinci capitole divizate în douăzeci şi opt de paragrafe, este bine structurată şi corespunde modelului criminologic de abordare a unei probleme ştiinţifice. Merită a fi menţionate caracterul sistemic al structurii, logica şi coerenţa subiectelor cercetate de autor.

În primul capitol al tezei sunt abordate probleme teoretico-metodologice (obiectul, sistemul, definiţia victimologiei), probleme de istorie (originile şi dezvoltarea victimologiei ştiinţifice) şi probleme pur metodologice (metodologia şi metodica cercetării victimologice).

Împărtăşim afirmaţia autorului, care defineşte victimologia criminologică ca un subsistem al sistemului criminologiei şi că aceasta se va dezvolta şi în continuare în cadrul criminologiei ca orientare ştiinţifică de sine stătătoare. Într-adevăr, atât timp cât victimologia va avea în calitate de obiect al său victimele infracţiunilor şi tot ce este raportat la ele, ea nu va abandona criminologia. Recunoaşterea victimologiei drept ştiinţă interdisciplinară, auxiliară dreptului penal, procesului penal şi criminalisticii nu va schimba în nici un caz caracterul ei criminologic.

În cel de al doilea paragraf autorul trece în revistă opiniile cu privire la definiţia victimologiei. Ar fi fost binevenită atitudinea proprie a autorului faţă de ele şi, bineînţeles, o formulare dată de autor definiţiei domeniului respectiv.

În paragraful trei, este analizată detaliat originea ideilor victimologice şi aşa-numitele „izvoare” de idei victimologice (teoria şi practica judiciară, operele literare etc.).

În continuare este expus aspectul istoric al problemei – evoluţia victimologiei ştiinţifice în lume şi în spaţiul ex-sovietic; este analizată dezvoltarea victimologiei în ţara noastră prin prisma realizărilor şi perspectivelor. Autorul formulează problemele de cercetare ale victimologiei în RM, conturând, practic, un program de dezvoltare a ştiinţei date în ţara noastră.

Aici aş vrea să evidenţiez ideea că apariţia victimologiei ca ramură a ştiinţei criminologice a fost dictată de o necesitate socială, şi anume de a cunoaşte locul şi rolul victimei în activitatea infracţională şi cea judiciară în scopul elaborării unor recomandări pentru conduita preventivă şi autoprotectivă în raport cu pericolul victimizării.

Tot în acest capitol sunt expuse metodologia şi metodele de cercetare victimologică aplicate de autor.

În cel de-al doilea capitol al tezei domină problemele teoretice (conceptele de victimă a infracţiunii, victimitate, victimizare, situaţie victimogenă), fiind concomitent analizate şi unele aspecte metodologice (clasificări şi tipologii ale victimelor şi situaţiilor victimogene).

Autorul tezei analizează etimologia termenului victimă arătând atât importanţa semantică a acestuia cât şi conţinutul social al acestui cuvânt. Este realizată o analiză critică a diverselor viziuni privitoare la definiţia conceptului de victimă a infracţiunii, autorul împărtăşind opinia potrivit căreia drept obiectiv al studiului victimologic sunt victimele infracţiunii ca persoane fizice concrete sau totalităţile de indivizi care au ori nu au statut de persoană juridică. Totuşi argumentele în favoarea acestui concept, deşi acceptat de comunitatea criminologică, ca unul din posibilele concepte, nu par a fi convingătoare. Se cerea ca autorul să formuleze o definiţie proprie a noţiunii de victimă.

Nu credem că bază a conceptului de victimă a infracţiunii pot fi luate anume definiţiile legale de victimă şi parte vătămată, cu atât mai mult, cu cât legislatorul moldovean nu este consecvent în tratarea acestor noţiuni. De altfel, formule legale au nişte autori concreţi, adepţi ai conceptului respectiv de victimă. Acest fapt este recunoscut de însuşi autor care afirmă că criminologia trebuie să utilizeze noţiuni şi concepte proprii cu privire la fenomenul victimă.

În paragraful doi şi trei sunt abordate problemele vizând clasificarea şi tipologia victimelor, delimitările conceptuale ale noţiunilor de victimitate şi victimozate. Aici, autorul trece în revistă diverse clasificări în funcţie de o serie de criterii variabile, cum ar fi: rolul victimei în mecanismul infracţiunii, caracterul infracţiunilor, trăsături ale laturii obiective şi subiective, motivul infracţiunii, interacţiunea dintre victimă şi infractor, particularităţi demografice, sociale, moral-psihologice ale victimei, comportamentul victimei în situaţia preinfracţională sau în timpul săvârşirii infracţiunii etc.

Punând la bază diferite criterii de victimizare, autorul propune o clasificare a victimelor de omor intenţionat, contra vieţii şi sănătăţii persoanei şi a infracţiunilor de omor la comandă.

Şi dacă autorul propune diferite clasificări şi tipologii ale victimelor, persoane fizice, atunci, conform conceptului îmbrăţişat de autor, privitor la victimă, se cere o clasificare şi o tipologie a victimelor „ne persoane fizice”.

În viziunea noastră, titlul paragrafului doi ar putea fi dat într-o altă redacţie.

Capitolul trei al tezei este consacrat problemelor victimologice ale mecanismului infracţional, unde victima este analizată ca element al determinantelor criminogene (victimogene).

Călăuzit de obiectivul conform căruia personalitatea şi comportamentul victimei joacă un rol esenţial în motivarea comportamentului infracţional şi în situaţia în care acesta se realizează, autorul analizează comportamentul victimal raportat la diferite infracţiuni, importanţa acestuia şi a personalităţii victimei la incriminarea faptelor şi individualizarea pedepselor; este relevată importanţa juridico-penală şi criminologică a circumstanţelor care caracterizează personalitatea şi comportamentul victimei.

Un alt aspect studiat de autor este problema aşa-numitei „vinovăţii” ale victimei, aspect prezent, practic, în toate studiile ample în domeniu şi cercetat sub următoarele aspecte: a) drept semn al laturii obiective a infracţiunii, b) pretext al săvârşirii infracţiunii, c) circumstanţă ce influenţează asupra vinovăţiei şi răspunderii subiectului infracţiunii.

Pornind de la faptul că cercetarea victimologică a vinovăţiei reprezintă cheia de soluţionare a problemei determinantelor şi clarificării mecanismului comportamentului infracţional individual, se cere ca autorul să-şi formuleze mai concret propria poziţie asupra problemei „vinovăţiei” victimei.

De o importanţă majoră este şi problema privitoare la raportul „infractor-victimă” şi împotrivirea victimei atentatului criminal cărora le este consacrat paragraful trei şi patru al capitolului respectiv.

Paragrafele 5-8 cuprind situaţiile în care se comit unele tipuri de infracţiuni (sunt analizate cele de mare violenţă).

Autorul examinează diverse abordări ale noţiunii de situaţie concretă de viaţă ca factor ce intră în lanţul cauzal al săvârşirii infracţiunii. Luând însă drept bază obiectivul studiului realizat se cere ca situaţia să fie analizată în raport cu victima ca element constitutiv al acesteia.

Împărtăşind opinia autorului că situaţia poate fi doar condiţie, dar nu cauză a unei infracţiuni concrete, în acelaşi timp credem că situaţia concretă de viaţă nu se limitează doar la favorizare (înlesnire) sau la împiedicarea luării unei decizii. Ea, în viziunea noastră, se extinde şi la favorizarea (sau împiedicarea) realizării acestei decizii, adică de a obiectiviza orientările antisociale ale infractorului.

Autorul analizează minuţios situaţiile tipice de săvârşire a infracţiunilor de mare violenţă în baza unui masiv impunător de material empiric.

Ţinând seama de conţinutul paragrafelor 6-8 s-ar impune o unificare a titlurilor acestora.

În ultimul paragraf al capitolului trei autorul, în baza unor sondaje reprezentative, prin prisma victimizării populaţiei, estimează „cifra neagră”, adică nivelul criminalităţii latente în Republica Moldova. Metodologia utilizată de autor în acest scop poate fi pusă la baza unor cercetări victimologice naţionale.

Dimensiunile criminalităţii reale în RM, relevate de autor, corespund celor stabilite în baza estimărilor experţilor din cadrul Asociaţiei Criminologilor din RM, fapt ce este în favoarea metodelor aplicate de autorul tezei.

Cercetarea criminologică a personalităţii victimei, a comportamentului ei şi a particularităţilor situaţiilor victimogene, tipice anumitor categorii de infracţiuni, precum şi utilizarea datelor respective la elaborarea şi realizarea măsurilor preventive, orientate asupra unor grupuri de persoane concrete, care se evidenţiază printr-o vulnerabilitate victimală sporită, reprezintă un potenţial încă nerealizat al activităţii de prevenire a criminalităţii.

Bazându-se, în exclusivitate, pe rezultatele studiilor empirice proprii, autorul înaintează un complex de propuneri ce ţin de problematica prevenirii victimologice. Implementarea acestora ar duce, în viziunea noastră la o minimizare vădită a riscului de a deveni victimă a infracţiunii.

Capitolul cinci cuprinde problemele de protecţie şi ajutorare a victimelor infracţiunilor. Problemele respective sunt cercetate de autor în contextul noilor tendinţe din legislaţia şi justiţia internaţională. Întru realizarea acestui obiectiv, cercetătorul a consultat lucrări de drept comparat şi analize ale practicii altor state în domeniul dat.

Examinând teza de doctorat, constatăm că autorul şi-a atins scopul şi sarcinile propuse. Astfel, cu privire la problemele teoretico-metodologice ale victimologiei criminologice, teza cuprinde analiza şi concretizarea elementelor componente ale obiectului de cercetare al disciplinei date, sunt precizate statutul ştiinţific, funcţiile şi principiile victimologiei. Susţinem argumentele ştiinţifice ale cercetătorului cu privire la recunoaşterea victimologiei drept o ramură a criminologiei şi împărtăşim, totodată, punctul de vedere că atît timp cât victimologia va avea în calitate de obiect al său nu numai victimele infracţiunilor, ci şi tot ce este legat de ele, astfel fiind numai criminologică, ea nu va abandona această ştiinţă.

Apreciem înalt contribuţia autorului la elaborarea metodologiei şi metodicii cercetării victimologice care constituie, în opinia noastră, un suport ştiinţific solid pentru studiile, în special aplicative, din acest domeniu. Sunt productive, de asemenea, încercările cercetătorului de a defini noţiunea proprie de victimologie criminologică, de a contura sistemul şi structura ştiinţei date, precum şi eforturile depuse pentru a analiza starea cercetărilor victimologice în ţara noastră şi a stabili priorităţile şi perspectivele acestora. Considerăm că sunt importante pentru desfăşurarea în perspectivă a investigaţiilor victimologice în republică şi studiile istorice realizate cu privire la izvoarele şi dezvoltarea victimologiei ştiinţifice. Menţionăm, îndeosebi, analiza folclorului, operelor literare, proverbelor şi zicalelor naţionale ca izvoare victimologice, precum şi periodizarea propusă de autor a dezvoltării victimologiei ştiinţifice. O valoare teoretico-metodologică deosebită are dezvoltarea şi desăvârşirea în continuare a sistemului de viziuni ştiinţifice asupra conceptului de victimă a infracţiunii, noţiunilor de victimitate, victimizare, situaţie victimogenă, precum şi asupra clasificării şi tipologiei victimelor şi situaţiilor victimogene.

O importanţă deosebită pentru elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a criminalităţii au legităţile şi particularităţile mecanismului infracţiunii relevate prin prisma aspectului victimologie al acestuia: personalitatea şi comportamentul victimei, raportul dintre infractor şi victimă, împotrivirea victimei şi situaţiile victimogene. Menţionăm în special, valoarea practică a tipologiilor de situaţii victimogene elaborate de autor atât ca obiect al prevenirii de către organele afacerilor interne, cât şi drept sursă de informaţie şi mijloc al educaţiei victimologice a populaţiei.

Este necesar a evidenţia că autorul nu se limitează la cercetarea victimizării la nivel individual, adică la nivel de cazuri concrete, ci pătrunde în mecanismul fenomenului dat şi la nivel macrosocial, adică la nivel de ţară. Astfel, apreciem mult stabilirea particularităţilor victimizării criminale în Republica Moldova, relevarea zonelor victimogene pe teritoriul ţării şi estimarea „cifrei negre” a criminalităţii.

Nu mai puţin importante pentru dezvoltarea criminologiei autohtone şi pentru practica luptei împotriva criminalităţii, sunt elaborările teoretice ale cercetătorului despre locul, rolul, structura, conţinutul, obiectul, subiecţii, metodele, formele de realizare şi sistemul prevenirii victimologice a infracţiunilor, precum şi elaborarea concepţiei despre prevenirea victimologică a infracţiunilor de către organele afacerilor interne, inclusiv propunerile privind instruirea şi perfecţionarea lucrătorilor de poliţie în domeniul dat.

Studiile şi analiza legislaţiei internaţionale, a actelor normative şi practicii altor state privind protecţia şi despăgubirea victimelor infracţiunilor i-au dat posibilitate autorului să stabilească direcţiile conceptuale ale dezvoltării legislaţiei victimologice naţionale. Semnificaţie aplicativă deosebită are investigarea concepţiei justiţiei restaurative şi implementarea acesteia în ţara noastră, stabilirea particularităţilor procedurii şi perspectivelor medierii, analiza instituţiilor împăcării şi liberării de răspundere penală în legătură cu căinţa activă din Codul penal al Republicii Moldova şi propunerile respective de lege ferenda, recomandările formulate cu privire la repararea de către stat a prejudiciului cauzat victimelor de pe urma infracţiunilor şi, bineînţeles, elaborarea proiectului de lege privind protecţia victimelor infracţiunilor şi prevenirea victimizării.

În încheiere, ţinem să menţionăm că obiecţiile din aviz, alături de altele pe care i le-am adus la cunoştinţă autorului în mod privat, inclusiv propunerea de o mai reuşită redactare a textului, au un caracter de discuţie şi nu sunt de natură a diminua valoarea ştiinţifică a tezei de doctorat a domnului Gh. Gladchi, ea fiind prima cercetare ştiinţifică complexă a problemelor teoretice, metodologice, juridice şi aplicative asupra victimologiei criminologice, teză bazată pe studii socio-juridice, criminologice şi sociologice proprii şi care deschide noi perspective pentru cercetarea criminologică, în general, şi în domeniul victimologiei, în special.