Octavian BEJAN,
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei,
şef al Secţiei de sinteză şi informaţie
Integritatea în serviciul public: repere etice, Chişinău, 2006, p.207-211.
Constituie deja o evidenţă faptul că corupţia a devenit un fenomen omniprezent. El a pătruns în toate instituţiile publice, ba chiar a afectat grav şi sectorul privat.
În condiţiile actuale, putem afirma, cu toată siguranţa, că corupţia a devenit fenomenul criminal dominant în societate şi că corupţia a devenit o condiţie ce favorizează puternic criminalitatea.
Corupţia a redus considerabil însăşi capacitatea societăţii de a lua sub control criminalitatea dezlănţuită, care a ieşit efectiv de sub controlul socio-instituţional. Corupţia, în general, şi cea din instituţiile de drept, în special, nu numai că constituie un factor criminogen major, ci şi slăbeşte continuu puterea de prevenire şi contracarare a criminalităţii, ea paralizează sistemul social şi instituţional anticrimă.
S-a format un veritabil cerc vicios, care trebuie să fie neapărat rupt pentru a putea stopa escaladarea galopantă a criminalităţii, iar de aici şi a ilegalităţilor de alt ordin.
În condiţiile în care corupţia a devenit, practic, cel mai distructiv fenomen criminal din societate, se impune a lua la înarmare instrumente anticorupţie pe măsură, adică de o eficacitate şi eficienţă maximă. Mai exact,propunem legiferarea aplicării testului de onestitate în activitatea instituţiilor de contracarare a corupţiei.
Testul de onestitate poate fi şi trebuie utilizat în două privinţe şi, totodată, în două modalităţi diferite:
– să fie utilizat în privinţa funcţionarilor din instituţiile publice,
– să fie utilizat în privinţa angajaţilor instituţiilor de drept abilitate cu contracararea corupţiei.
Testul de onestitate aplicat funcţionarilor din instituţii publice, în calitate de mijloc operativ de investigaţie de demascare a celor corupţi, constă în propunerea unor foloase necuvenite unui funcţionar, din sectorul public sau privat, de către un ofiţer sub acoperire al instituţiilor de drept abilitate cu contracararea corupţiei, iar dacă acceptă propunerea ilegală, atunci el este tras la răspundere penală pentru săvîrşirea infracţiunii de corupere pasivă (art.324, 330, 256 şi, respectiv, 333 Cod penal) sau trafic de influenţă (art. 326 Cod penal).
Avantajele utilizării acestui mijloc sunt:
– capacitate de depistare ridicată,
– eficacitate maximă,
– eficienţă sporită,
– putere de prevenire considerabilă.
Capacitatea de depistare ridicată înseamnă că acest mijloc oferă posibilitatea demascării unui funcţionar corupt în cazurile în care aşa ceva nu poate fi realizat pe alte căi. Este vorba de situaţia în care relaţia de corupţie dintre un funcţionar şi un cetăţean este reciproc avantajoasă, deşi este păguboasă pentru societate şi, prin urmare, nimeni dintre aceştia nu are interesul de a o divulga. Datorită însă acestui mijloc funcţionarul corupt poate fi demascat, în situaţiile în care organul de drept primeşte semnale de încredere despre practicile penale ale lui şi nu le poate proba prin alte procedee.
Eficacitatea maximă rezultă din faptul că funcţionarul corupt este prins în flagrant delict, iar circumstanţele de acest gen oferă probe solide dovedirii vinovăţiei sale. Făptuitorul nu dispune, practic, de posibilităţi de a nimici urmele sau de a contraataca judiciar pe calea administrării unor probe contrarii, care infirmă acuzaţiile aduse.
Eficienţa sporită se datorează faptului că într-un interval scurt de timp pot fi demascaţi mai mulţi funcţionari corupţi, fiind folosite în acest scop resurse limitate (personal, mijloace materiale şi financiare etc.). Astfel, cu mijloace reduse şi într-o perioadă mică pot fi atinse rezultate înalte.
Puterea de prevenire considerabilă provine din faptul că funcţionarii corupţi sunt puşi în situaţia în care sunt lipsiţi de siguranţa “tranzacţiei ilicite”, deoarece cetăţeanul care îi oferă foloase necuvenite s-ar putea dovedi a fi un ofiţer sub acoperire. Incertitudinea ridicată dublată de o mediatizare susţinută a cazurilor de demascare prin acest mijloc a celor corupţi, poate reduce considerabil îndrăzneala funcţionarului de a accepta şpagă. De exemplu, un funcţionar corupt, dar care a fost developat printr-o informaţie difuzată în mass-media, va ezita, foarte probabil, să mai recurgă la asemenea acte sau o va face destul de rar, adică în situaţii sigure (situaţii în care el sau cei din anturajul lui îl cunosc bine pe corupător).
Dezavantajele utilizării acestui mijloc sunt:
– posibilităţi sporite de utilizare tendenţioasă,
– posibilităţi sporite de înscenare a faptului.
Posibilităţile sporite de utilizare tendenţioasă creează pericolul ca cei aflaţi la guvernare sau cei afiliaţi unor grupuri de interese să îndrepte acest instrument juridic de contracarare a corupţiei spre persoanele indezirabile, în vederea realizării unor interese meschine. Faptul dat poate provoca o luptă subversivă şi acerbă de stăpînire a organelor de drept sau tensiuni sociale incendiare. De precizat totuşi că şi mijloacele existente în prezent pot fi utilizate tendenţios, chiar dacă cu o eficacitate mai mică. De aceea, argumentul în cauză nu poate servi drept motiv de respingere irevocabilă a testului de onestitate.
Posibilităţi sporite de înscenare a faptului creează pericolul ca persoane oneste, nevinovate să cadă victime ale unor urzeli rău intenţionate. Ofiţerii însărcinaţi cu contracararea corupţiei ar putea, pur şi simplu, să plaseze obiectul provocării funcţionarului, iar apoi să susţină că el a luat, într-o manieră voalată (de exemplu, fără să atingă bancnotele marcate cu substanţă fluorescentă: îi întinde o carte şi-i face semn să lase banii acolo), banii propuşi sau eventual alte foloase necuvenite. Aşa ceva este posibil, deoarece nu există o persoană terţă (reclamantul) care să cunoască situaţia reală.
Condiţiile specifice de aplicare a testului de onestitate funcţionarilor ar putea fi următoarele:
– reglementarea exactă, univocă şi atentă a procedurii de aplicare a testului de onestitate, date fiind pericolele menţionate mai sus;
– impunerea obligaţiei de a efectua testul de onestitate în condiţiile unei înregistrări video (ascunse) şi cu aprobarea judecătorului de instrucţie;
– limitarea, eventual, a cercului de persoane cărora le poate fi aplicat testul (de exemplu, să fie exceptate persoanele care dispun de imunitate: deputaţii, judecătorii etc.);
– aplicarea acestui mijloc juridic faţă de funcţionarii din sectorul public, dat fiind faptul că corupţia din sectorul privat îşi are rădăcinile în cea din sectorul public şi că patronii firmelor private dispun de suficiente metode de contracarare a unor astfel de manifestări, în cazul în care există o intenţie fermă în acest sens.
Testul de onestitate aplicat funcţionarilor din instituţii de drept abilitate cu contracararea corupţiei, în calitate de mijloc de evitare şi demascare a celor corupţi, constă în supunerea angajaţilor din instituţiile respective testului poligraf (“detectorului de minciuni”).
Avantajele utilizării acestui mijloc sunt:
– eficacitate maximă,
– eficienţă maximă,
– putere de prevenire maximă.
Eficacitatea maximă rezultă din faptul că există o probabilitate infimă ca un funcţionar să simuleze onestitate, în aşa mod încît aparatul poligraf să nu poată detecta adevărul. Ştiinţific este demonstrat că sunt foarte puţini cei care pot înşela aparatele poligraf prin simularea unor atitudini nefireşti (siguranţa metodei este de 95%). De aceea, se poate afirma cu toată siguranţa că majoritatea zdrobitoare a funcţionarilor corupţi sau compromişi vor fi detectaţi cu ajutorul acestui mijloc.
Eficienţa maximă se datorează faptului că procurarea unui aparat poligraf, întreţinerea lui şi remunerarea celui care îl va utiliza este mult ieftină decît întreţinerea unui efectiv numeros de lucrători care ar aplica mijloacele tradiţionale de depistare a funcţionarilor din cadrul instituţiilor (birouri, mobilier, tehnică, mijloace de transport, salarii etc.), iar rezultatele sunt incomparabil mai bune, sunt, practic, maxime.
Puterea de prevenire maximă provine din faptul că testul poligraf este atît de infailibil, încît există o probabilitate egală cu zero ca cineva să rişte să îl înfrunte, în speranţa absurdă de a tăinui încălcările comise. În situaţia dată, cei corupţi vor evita să se angajeze în instituţiile unde este utilizat poligraful, cei deja angajaţi vor pleca din proprie dorinţă, iar cei oneşti vor evita să comită acte de corupţie sau încălcări de alt ordin, ştiind că pot fi uşor şi sigur relevaţi.
Dezavantajul utilizării acestui mijloc consistă în probabilitatea redusă de a curma o ilegalitate aflată în curs de desfăşurare.
Probabilitatea redusă de a curma o ilegalitate aflată în curs de desfăşurare creează pericolul ca unii indivizi să accepte o relaţie de corupţie pentru o sumă substanţială, chiar cu riscul compromiterii viitorului profesional şi suportării consecinţelor penale de rigoare sau în speranţa iluzorie că va putea trece cu brio testul poligraf prin simularea unei stări psiho-somatice adecvate. Acest fapt impune utilizarea în continuare, deşi la o scară restrînsă, a mijloacelor tradiţionale de detectare de către serviciile de securitate internă. Oricum, probabilitatea unor asemenea comportamente este nesemnificativă şi nu poate justifica menţinerea unui personal numeros şi alocarea unor resurse atît de mari ca cele de pînă la introducerea testului de onestitate.
Condiţiile specifice de utilizare a testului poligraf ar putea fi următoarele:
– obligativitatea supunerii testului poligraf pentru noii angajaţi la încadrarea în serviciu, poate chiar anterioară emiterii ordinului de angajare;
– verificarea obligatorie anuală a incoruptibilităţii funcţionarilor din instituţiile de drept abilitate cu contracararea corupţiei;
– obligativitatea supunerii testului poligraf pentru cei care se concediază din instituţii de drept, în vederea contracarării tentativelor de eludare a răspunderii pentru fapte de corupţie săvîrşite, în situaţia în care făptuitorul ar încerca să-şi materializeze intenţia prin concediere şi, deci, evitarea testului de onestitate anual;
– instituirea unui control extern, inclusiv civil asupra rezultatelor acestor verificări;
– supunerea periodică a specialistului în utilizarea aparatului poligraf unei verificări independente a incoruptibilităţii şi onestităţii lui.
Cele două modalităţi ale testului de onestitate: propunerea unor foloase necuvenite şi verificarea poligraf, sunt inseparabile. Dacă a doua modalitate poate fi utilizată fără prima, atunci utilizarea primei fără cea de a doua e riscantă, deoarece poate facilita o serie de abuzuri. Iată de ce se impune aplicarea lor simultană.
Corupţia nu se reduce, de sigur, la primirea unor foloase necuvenite, ci cunoaşte mult mai multe forme de manifestare. Totuşi, lovirea puternică sub acest aspect ar provoca o reducere simţitoare a fenomenului şi ar insufla încredere cetăţenilor în capacitatea autorităţilor publice de a face faţă acestei probleme sociale de prioritate.
Argumentul precum că fenomenul corupţiei e atît de răspîndit în societatea noastră, încît “am putea, în cazul adoptării unui asemenea mijloc juridic radical, să-i înfundăm pe foarte mulţi în puşcărie” nu rezistă criticii. Pe de o parte, pentru că tocmai amploarea fenomenului dictează acţiuni percutante, iar pe de altă parte, pentru că forţa de prevenire extraordinară a lui va exclude o represiune penală exagerată a celor vizaţi. Important este ca populaţia să fie bine informată despre măsurile serioase adoptate.
În concluzie: gangrena corupţie a ajuns într-o fază deosebit de avansată, de aceea este indispensabilă o intervenţie chirurgicală, adică aplicarea unor instrumente adecvate. Primul pas a fost făcut prin iniţierea recentă a proiectului Legii privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf), în care s-au regăsit unele dintre aspectele menţionate, deşi nu toate, iar cel de-al doilea pas sperăm să fie făcut în curînd.
în contracararea şi prevenirea eficace a corupţiei
Octavian BEJAN,
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei,
şef al Secţiei de sinteză şi informaţie
Integritatea în serviciul public: repere etice, Chişinău, 2006, p.207-211.
Constituie deja o evidenţă faptul că corupţia a devenit un fenomen omniprezent. El a pătruns în toate instituţiile publice, ba chiar a afectat grav şi sectorul privat.
În condiţiile actuale, putem afirma, cu toată siguranţa, că corupţia a devenit fenomenul criminal dominant în societate şi că corupţia a devenit o condiţie ce favorizează puternic criminalitatea.
Corupţia a redus considerabil însăşi capacitatea societăţii de a lua sub control criminalitatea dezlănţuită, care a ieşit efectiv de sub controlul socio-instituţional. Corupţia, în general, şi cea din instituţiile de drept, în special, nu numai că constituie un factor criminogen major, ci şi slăbeşte continuu puterea de prevenire şi contracarare a criminalităţii, ea paralizează sistemul social şi instituţional anticrimă.
S-a format un veritabil cerc vicios, care trebuie să fie neapărat rupt pentru a putea stopa escaladarea galopantă a criminalităţii, iar de aici şi a ilegalităţilor de alt ordin.
În condiţiile în care corupţia a devenit, practic, cel mai distructiv fenomen criminal din societate, se impune a lua la înarmare instrumente anticorupţie pe măsură, adică de o eficacitate şi eficienţă maximă. Mai exact,propunem legiferarea aplicării testului de onestitate în activitatea instituţiilor de contracarare a corupţiei.
Testul de onestitate poate fi şi trebuie utilizat în două privinţe şi, totodată, în două modalităţi diferite:
– să fie utilizat în privinţa funcţionarilor din instituţiile publice,
– să fie utilizat în privinţa angajaţilor instituţiilor de drept abilitate cu contracararea corupţiei.
Testul de onestitate aplicat funcţionarilor din instituţii publice, în calitate de mijloc operativ de investigaţie de demascare a celor corupţi, constă în propunerea unor foloase necuvenite unui funcţionar, din sectorul public sau privat, de către un ofiţer sub acoperire al instituţiilor de drept abilitate cu contracararea corupţiei, iar dacă acceptă propunerea ilegală, atunci el este tras la răspundere penală pentru săvîrşirea infracţiunii de corupere pasivă (art.324, 330, 256 şi, respectiv, 333 Cod penal) sau trafic de influenţă (art. 326 Cod penal).
Avantajele utilizării acestui mijloc sunt:
– capacitate de depistare ridicată,
– eficacitate maximă,
– eficienţă sporită,
– putere de prevenire considerabilă.
Capacitatea de depistare ridicată înseamnă că acest mijloc oferă posibilitatea demascării unui funcţionar corupt în cazurile în care aşa ceva nu poate fi realizat pe alte căi. Este vorba de situaţia în care relaţia de corupţie dintre un funcţionar şi un cetăţean este reciproc avantajoasă, deşi este păguboasă pentru societate şi, prin urmare, nimeni dintre aceştia nu are interesul de a o divulga. Datorită însă acestui mijloc funcţionarul corupt poate fi demascat, în situaţiile în care organul de drept primeşte semnale de încredere despre practicile penale ale lui şi nu le poate proba prin alte procedee.
Eficacitatea maximă rezultă din faptul că funcţionarul corupt este prins în flagrant delict, iar circumstanţele de acest gen oferă probe solide dovedirii vinovăţiei sale. Făptuitorul nu dispune, practic, de posibilităţi de a nimici urmele sau de a contraataca judiciar pe calea administrării unor probe contrarii, care infirmă acuzaţiile aduse.
Eficienţa sporită se datorează faptului că într-un interval scurt de timp pot fi demascaţi mai mulţi funcţionari corupţi, fiind folosite în acest scop resurse limitate (personal, mijloace materiale şi financiare etc.). Astfel, cu mijloace reduse şi într-o perioadă mică pot fi atinse rezultate înalte.
Puterea de prevenire considerabilă provine din faptul că funcţionarii corupţi sunt puşi în situaţia în care sunt lipsiţi de siguranţa “tranzacţiei ilicite”, deoarece cetăţeanul care îi oferă foloase necuvenite s-ar putea dovedi a fi un ofiţer sub acoperire. Incertitudinea ridicată dublată de o mediatizare susţinută a cazurilor de demascare prin acest mijloc a celor corupţi, poate reduce considerabil îndrăzneala funcţionarului de a accepta şpagă. De exemplu, un funcţionar corupt, dar care a fost developat printr-o informaţie difuzată în mass-media, va ezita, foarte probabil, să mai recurgă la asemenea acte sau o va face destul de rar, adică în situaţii sigure (situaţii în care el sau cei din anturajul lui îl cunosc bine pe corupător).
Dezavantajele utilizării acestui mijloc sunt:
– posibilităţi sporite de utilizare tendenţioasă,
– posibilităţi sporite de înscenare a faptului.
Posibilităţile sporite de utilizare tendenţioasă creează pericolul ca cei aflaţi la guvernare sau cei afiliaţi unor grupuri de interese să îndrepte acest instrument juridic de contracarare a corupţiei spre persoanele indezirabile, în vederea realizării unor interese meschine. Faptul dat poate provoca o luptă subversivă şi acerbă de stăpînire a organelor de drept sau tensiuni sociale incendiare. De precizat totuşi că şi mijloacele existente în prezent pot fi utilizate tendenţios, chiar dacă cu o eficacitate mai mică. De aceea, argumentul în cauză nu poate servi drept motiv de respingere irevocabilă a testului de onestitate.
Posibilităţi sporite de înscenare a faptului creează pericolul ca persoane oneste, nevinovate să cadă victime ale unor urzeli rău intenţionate. Ofiţerii însărcinaţi cu contracararea corupţiei ar putea, pur şi simplu, să plaseze obiectul provocării funcţionarului, iar apoi să susţină că el a luat, într-o manieră voalată (de exemplu, fără să atingă bancnotele marcate cu substanţă fluorescentă: îi întinde o carte şi-i face semn să lase banii acolo), banii propuşi sau eventual alte foloase necuvenite. Aşa ceva este posibil, deoarece nu există o persoană terţă (reclamantul) care să cunoască situaţia reală.
Condiţiile specifice de aplicare a testului de onestitate funcţionarilor ar putea fi următoarele:
– reglementarea exactă, univocă şi atentă a procedurii de aplicare a testului de onestitate, date fiind pericolele menţionate mai sus;
– impunerea obligaţiei de a efectua testul de onestitate în condiţiile unei înregistrări video (ascunse) şi cu aprobarea judecătorului de instrucţie;
– limitarea, eventual, a cercului de persoane cărora le poate fi aplicat testul (de exemplu, să fie exceptate persoanele care dispun de imunitate: deputaţii, judecătorii etc.);
– aplicarea acestui mijloc juridic faţă de funcţionarii din sectorul public, dat fiind faptul că corupţia din sectorul privat îşi are rădăcinile în cea din sectorul public şi că patronii firmelor private dispun de suficiente metode de contracarare a unor astfel de manifestări, în cazul în care există o intenţie fermă în acest sens.
Testul de onestitate aplicat funcţionarilor din instituţii de drept abilitate cu contracararea corupţiei, în calitate de mijloc de evitare şi demascare a celor corupţi, constă în supunerea angajaţilor din instituţiile respective testului poligraf (“detectorului de minciuni”).
Avantajele utilizării acestui mijloc sunt:
– eficacitate maximă,
– eficienţă maximă,
– putere de prevenire maximă.
Eficacitatea maximă rezultă din faptul că există o probabilitate infimă ca un funcţionar să simuleze onestitate, în aşa mod încît aparatul poligraf să nu poată detecta adevărul. Ştiinţific este demonstrat că sunt foarte puţini cei care pot înşela aparatele poligraf prin simularea unor atitudini nefireşti (siguranţa metodei este de 95%). De aceea, se poate afirma cu toată siguranţa că majoritatea zdrobitoare a funcţionarilor corupţi sau compromişi vor fi detectaţi cu ajutorul acestui mijloc.
Eficienţa maximă se datorează faptului că procurarea unui aparat poligraf, întreţinerea lui şi remunerarea celui care îl va utiliza este mult ieftină decît întreţinerea unui efectiv numeros de lucrători care ar aplica mijloacele tradiţionale de depistare a funcţionarilor din cadrul instituţiilor (birouri, mobilier, tehnică, mijloace de transport, salarii etc.), iar rezultatele sunt incomparabil mai bune, sunt, practic, maxime.
Puterea de prevenire maximă provine din faptul că testul poligraf este atît de infailibil, încît există o probabilitate egală cu zero ca cineva să rişte să îl înfrunte, în speranţa absurdă de a tăinui încălcările comise. În situaţia dată, cei corupţi vor evita să se angajeze în instituţiile unde este utilizat poligraful, cei deja angajaţi vor pleca din proprie dorinţă, iar cei oneşti vor evita să comită acte de corupţie sau încălcări de alt ordin, ştiind că pot fi uşor şi sigur relevaţi.
Dezavantajul utilizării acestui mijloc consistă în probabilitatea redusă de a curma o ilegalitate aflată în curs de desfăşurare.
Probabilitatea redusă de a curma o ilegalitate aflată în curs de desfăşurare creează pericolul ca unii indivizi să accepte o relaţie de corupţie pentru o sumă substanţială, chiar cu riscul compromiterii viitorului profesional şi suportării consecinţelor penale de rigoare sau în speranţa iluzorie că va putea trece cu brio testul poligraf prin simularea unei stări psiho-somatice adecvate. Acest fapt impune utilizarea în continuare, deşi la o scară restrînsă, a mijloacelor tradiţionale de detectare de către serviciile de securitate internă. Oricum, probabilitatea unor asemenea comportamente este nesemnificativă şi nu poate justifica menţinerea unui personal numeros şi alocarea unor resurse atît de mari ca cele de pînă la introducerea testului de onestitate.
Condiţiile specifice de utilizare a testului poligraf ar putea fi următoarele:
– obligativitatea supunerii testului poligraf pentru noii angajaţi la încadrarea în serviciu, poate chiar anterioară emiterii ordinului de angajare;
– verificarea obligatorie anuală a incoruptibilităţii funcţionarilor din instituţiile de drept abilitate cu contracararea corupţiei;
– obligativitatea supunerii testului poligraf pentru cei care se concediază din instituţii de drept, în vederea contracarării tentativelor de eludare a răspunderii pentru fapte de corupţie săvîrşite, în situaţia în care făptuitorul ar încerca să-şi materializeze intenţia prin concediere şi, deci, evitarea testului de onestitate anual;
– instituirea unui control extern, inclusiv civil asupra rezultatelor acestor verificări;
– supunerea periodică a specialistului în utilizarea aparatului poligraf unei verificări independente a incoruptibilităţii şi onestităţii lui.
Cele două modalităţi ale testului de onestitate: propunerea unor foloase necuvenite şi verificarea poligraf, sunt inseparabile. Dacă a doua modalitate poate fi utilizată fără prima, atunci utilizarea primei fără cea de a doua e riscantă, deoarece poate facilita o serie de abuzuri. Iată de ce se impune aplicarea lor simultană.
Corupţia nu se reduce, de sigur, la primirea unor foloase necuvenite, ci cunoaşte mult mai multe forme de manifestare. Totuşi, lovirea puternică sub acest aspect ar provoca o reducere simţitoare a fenomenului şi ar insufla încredere cetăţenilor în capacitatea autorităţilor publice de a face faţă acestei probleme sociale de prioritate.
Argumentul precum că fenomenul corupţiei e atît de răspîndit în societatea noastră, încît “am putea, în cazul adoptării unui asemenea mijloc juridic radical, să-i înfundăm pe foarte mulţi în puşcărie” nu rezistă criticii. Pe de o parte, pentru că tocmai amploarea fenomenului dictează acţiuni percutante, iar pe de altă parte, pentru că forţa de prevenire extraordinară a lui va exclude o represiune penală exagerată a celor vizaţi. Important este ca populaţia să fie bine informată despre măsurile serioase adoptate.
În concluzie: gangrena corupţie a ajuns într-o fază deosebit de avansată, de aceea este indispensabilă o intervenţie chirurgicală, adică aplicarea unor instrumente adecvate. Primul pas a fost făcut prin iniţierea recentă a proiectului Legii privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf), în care s-au regăsit unele dintre aspectele menţionate, deşi nu toate, iar cel de-al doilea pas sperăm să fie făcut în curînd.
