ctavian Bejan, criminolog,
şef al Laboratorului cercetări fundamentale al
Centrului de cercetări ştiinţifice al Academiei ,,Ştefan cel Mare” a
M.A.I. al Republicii Moldova
Revista naţională de drept, nr. 9, anul 2002
Eckhardt Werthebach, preşedinte al Bundesamt fur Verfassungsschutz1 pînă în 1997, afirma cu profundă îngrijorare că ,, prin puterea sa financiară uriaşă, criminalitatea organizată cîştigă în mod secret o influenţă din ce în ce mai importantă în viaţa noastră economică, socială şi politică, dar şi în justiţie şi în administraţie publică. Într-o zi ea va fi în măsură să dicteze normele şi valorile ei societăţii noastre…”2. În pofida evidenţei faptului şi a numeroaselor studii rezervate problemei, nu s-a reuşit, în opinia noastră, formularea exactă a definirii fenomenului. Părerile contrastează puternic, în timp ce confuzia persistă, atît în rîndul cercetătorilor, cît şi a practicienilor. De aceea, în prezentul articol propunem o serie de considerente în măsură a contribui, sperăm, la o definire exactă a fenomenului criminalităţii organizate.
Crima organizată reprezintă cel mai periculos tip de criminalitate ce afectează societatea modernă. Consecinţele dezastruoase pe care ea le provoacă rezidă în:
- alimentarea unor conduite socialmente indezirabile sau ilegale (consumul de droguri, practicarea prostituţiei, consumul de pornografie etc.; deţinerea în sclavie, utilizarea ilicită (grefare, cercetare etc.) a organelor şi ţesuturilor umane etc.);
- comiterea de asasinate, răpiri, incendieri şi a altor infracţiuni grave în cursul activităţii criminale de bază;
- provocarea corupţiei, la toate nivelurile de decizie administrativă;
- oferirea suportului financiar diverselor grupări teroriste şi insurecţioniste;
- implicarea în activitatea economică ilegală (subterană) şi legală, utilizînd metode criminale şi agresive de promovare a intereselor proprii;
- crearea şi întreţinerea (cu premeditare) a unui climat social de intimidare, dezlănţuind puternice sentimente de groază şi insecuritate;
etc.
Cu toate acestea, periculozitatea deosebită a criminalităţii organizate provine, în principal, de la 2 caracteristici ale ei: (1) o dată generată de anumiţi factori sociali, crima organizată capătă o forţă interioară de propagare, prin care tinde neîncetat să se extindă, inclusiv să penetreze instituţiile sociale şi publice. Astfel, ea încearcă insistent, dincolo de activitatea criminală de bază şi veniturile substanţiale cu care s-a pricopsit, să acumuleze putere economică, să procure influenţă politică, să se asigure cu imunitate (impunitate) faţă de organele de drept şi, în genere, să se impună în societate. (2) Criminalitatea organizată nu doar aduce atingere unor relaţii sociale, ea loveşte, prin tendinţele sale de penetrare a instituţiilor sociale şi politice, în chiar pilonii societăţii, încercînd s-o domine.
După cum afirmă Valeriu Bujor, crima organizată, în calitate de fenomen social, nu provine nici din criminalitatea obişnuită, nici din cea de grup şi nici din activitatea unor grupuri criminale organizate. Ea reprezintă un fenomen sui generis şi nu poate fi organizată, ea ,,se naşte” şi ,,se organizează” de sine stătător în condiţii sociale determinate3.
Crima organizată constă în desfăşurarea sistematică a unei activităţi criminale, de regulă bine organizată, de producere sau oferire a unor produse sau servicii ilicite (droguri, prostituţie, camătă etc.) persoanelor solicitante.
Printre principalele trăsături ale crimei organizate distingem:
- producere sau oferire (desfacere) a unor produse sau servicii ilicite;
- activitate criminală în grup (stabil şi numeros);
- diviziune pronunţată a activităţii criminale;
- ierarhizare strictă a grupului criminal;
- norme de conduită şi valori criminale exact definite şi riguros aplicate;
- profesionalizare criminală;
Esenţa crimei organizate constă în dobîndirea unor profituri exorbitante sau, cel puţin, consistente pe calea acordării de produse şi servicii ilicite. Iată de ce, această caracteristică trebuie considerată drept trăsătură definitorie primordială, invariabil prezentă, indiferent de formele particulare pe care le ia fenomenul crimei organizate.
De menţionat confuzia creată în ştiinţă şi practică datorită omiterii esenţei fenomenului. S-a ajuns, astfel, în situaţia încît criminalitatea organizată era eronat identificată cu unele forme particulare de manifestare ale ei, precum Mafia, Camorra, Cosa Nostra, cartelurile columbiene etc., fiind excluse, nejustificat, o serie de alte manifestări ale fenomenului, sau, dimpotrivă, era confundată cu tipuri de criminalitate distincte, cum ar fi criminalitatea de grup sau cea profesională.
Iată şi o caracterizare generică a trăsăturilor evidenţiate, pentru a întregi şi elucida cu mai mult succes conceptul de crimă organizată.
Producerea sau oferirea (desfacerea) unor produse sau servicii ilicite formează conţinutul activităţii criminale proprie tipului de criminalitate examinat. Ea nu constituie o invenţie a unor indivizi hotărîţi să se pricopsească în acest fel, ci este un răspuns la o cerere reală existentă în societate. Aşa se face că în societate sunt interzise, din diverse motive, o serie de produse sau practici (droguri, pornografie, jocuri de noroc, prostituţie etc.) rîvnite de un grup, mai extins sau mai restrîs, de persoane. Procurarea acestor produse şi servicii devine astfel imposibilă, în timp ce necesitatea şi, deci, cererea lor rămîne activă. Inevitabil, în atare condiţii, se găsesc indivizi dispuşi să le ofere cu preţul încălcării legii, pentru a se îmbogăţi. Cu alte cuvinte, ei speculează o cerere la anumite servicii şi produse realmente existentă în societate, dar care nu poate fi satisfăcută pe cale legală. Riscul asumat este, oarecum, justificat de profiturile considerabile încasate de afacerişti, datorită costului mărit (în virtutea caracterului lor clandestin) al acestor produse şi servicii. Şi cu cît cererea e mai mare şi mai variată, iar veniturile încasate ca urmare a satisfacerii ei sunt mai ridicate, cu atît mai puternic se dezvoltă şi crima organizată. Prin urmare, existenţa criminalităţii organizate este generată de anumiţi factori sociali obiectivi, iar atît timp cît ei rămîn activi fenomenul crimei organizate se menţine, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de forţa lor şi a ripostei sociale anticrimă.
O dată apărută, însă, crima organizată poate să se dezvolte pînă în faza în care capătă surse interne de autoreproducere şi propagare. Astfel, veniturile enorme dobîndite şi frenezia căpătuirii îi determină pe cei implicaţi în crima organizată să-şi extindă şi să diversifice activitatea criminală, antrenîndu-se şi în alte acţiuni ilicite, cum ar fi economia subterană, fraudele financiare, concurenţa neloială etc.
Exponenţii crimei organizate nu se mărginesc însă la activităţi infracţionale, ci încearcă să investească şi în economia legală, să-şi legalizeze veniturile, să obţină autoritate şi prestigiu social, fără a renunţa totuşi la apucăturile lor criminale, prin care fapt provoacă o criminalizare a sferei licite.
De remarcat că activitatea criminală a persoanelor implicate în crima organizată nu se reduce doar la producerea sau oferirea de produse şi servicii ilicite. În scopul realizării cu succes a activităţii criminale de bază, a asigurării securităţii grupului şi a protejării afacerii desfăşurate, acestea săvîrşesc şi infracţiuni secundare (colaterale), precum: asasinate, incendieri, răpiri, falsuri în acte, acte de corupere, şantaj etc.
Activitate criminală în grup (stabil şi numeros). Deşi nu este esenţială, după cum eronat consideră mulţi cercetători şi practicieni, această trăsătură cunoaşte totuşi un grad ridicat de generalitate şi are o pondere semnificativă în configurarea fenomenului crimei organizate şi, prin urmare, în explicarea lui. Criminalitatea organizată se manifestă la început prin activitatea unor indivizi izolaţi, ca abia ulterior să ia forma unor grupuri criminale4. Oricum, pe lîngă grupurile antrenate în crima organizată, pot exista şi persoane care să practice atare gen de activitate infracţională pe cont propriu.
Cu toate acestea, anume caracterul de grup, coroborat de o organizare redutabilă, a făcut din crima organizată una dintre manifestările infracţionale cele mai periculoase şi rezistente la acţiunile sociale anticrimă. Criminalitatea organizată reprezintă, cu alte cuvinte, un pericol social deosebit anume prin formele ei de grup (stabil şi numeros), cu o organizare extrem de eficace, din toate punctele de vedere. De aceea, sub aspectul impactului social, caracteristica dată este de o însemnătate pregnantă. Caracterul de grup şi formele de organizare ale lui interesează în special din perspectiva contracarării manifestărilor de crimă organizată.
Organizarea în grup a persoanelor care se dedau activităţii de producere sau oferire a serviciilor şi produselor ilicite este determinată de necesitatea (a) extinderii capacităţii de acţiune, (b) a asigurării securităţii infractorilor faţă de organele de drept şi faţă de grupurile rivale de afacerişti, precum şi (c) a sporirii capacităţii concurenţiale pe piaţa serviciilor şi produselor ilegale.
Numărul persoanelor unui grup poate varia de la cîteva unităţi la cîteva sute.
Diviziunea pronunţată a activităţii criminale reprezintă o altă trăsătură importantă a tipului de criminalitate analizat. Ea presupune existenţa unei stricte distribuiri a acţiunilor ce compun activitatea criminală, fiind delimitată o structură complexă de funcţii constitutive. Fiecărui membru al grupului criminal îi revine un rol bine determinat în această structură, pe a cărei executare el se specializează. În consecinţă, activitatea criminală cunoaşte o diviziune pronunţată în cadrul grupurilor ce practică producerea sau oferirea de servicii şi produse ilicite. Asemenea organizare a grupurilor criminale permite o sporire considerabilă a eficienţei şi protejează, în mare măsură, grupul de eventuale demascări. Într-adevăr, segmentarea pregnantă a acţiunilor infracţionale creează dificultăţi greu de depăşit în activitatea probatorie a organelor de drept, în condiţiile în care, adesea, membrii aceluiaşi grup criminal nici nu se cunosc şi nici nu au o idee exactă despre organizarea grupului în ansamblu. Ei cunosc doar persoanele de legătură şi ceea ce au de făcut.
Ierarhizare strictă a grupului criminal. Multe dintre grupurile de crimă organizată se caracterizează printr-o strictă organizare ierarhică. Ea constă în stabilirea unor relaţii de dirijare puternic verticalizate, în care ordinul superiorului este de o autoritate absolută. Potrivit schemei utilizate de grupurile de crimă organizată, şeful grupului nu vine în contact direct decît cu persoanele de pe poziţia ierarhică imediat subordonată, iar acestea din urmă emit, la rîndul lor, dispoziţii pentru membrii de pe poziţia următoare ş.a.m.d. Dispoziţiile emise în cadrul sistemului de dirijare au un caracter imperativ şi irevocabil, sancţiunile pentru neexecutarea lor fiind extrem de aspre. Un rol cu totul aparte îl joacă în mecanismul de dirijare şeful (sau şefii) grupului criminal, care dispune de o putere absolută. Mai mult decît atît, el (ei) constituie elementul central al grupului criminal, conferindu-i deopotrivă stabilitate, coeziune, acţiune, inteligenţă şi asigură persistenţa grupului chiar şi în cazurile în care el este serios afectat de luptele rivale sau de acţiunile organelor de drept. Trebuie neapărat subliniată însemnătatea decisivă a capilor în regenerarea şi persistenţa grupurilor care practică crima organizată. Pentru că şefii nu vin în contact direct decît cu un număr infim de membri ai grupului criminal, iar majoritatea dintre ei nici nu-l cunosc, şi pentru că nu participă nemijlocit la realizarea acţiunilor infracţionale, deconspirarea lor şi probarea vinovăţiei este arhidificilă, zădărnicind cel mai adesea eforturile organelor de poliţie de a anihila grupul criminal, care se reconstituie de fiecare dată cînd capii lui rămîn în libertate. Datorită dificultăţilor în demascarea capilor şi faptului că ei îşi continuă activitatea criminală chiar şi atunci cînd sunt amputate unele segmente ale reţelei criminale, în reprezentarea socială s-a înrădăcinat, din păcate, impresia că criminalitatea organizată este invincibilă, ceea ce încurajează criminalii şi, dimpotrivă, descurajează societatea şi autorităţile publice în eforturile lor de a stăvili şi a diminua acest fenomen macabru.
Norme de conduită şi valori criminale exact definite şi riguros aplicate. Funcţionalitatea şi viabilitatea grupului criminal este asigurată şi de prezenţa unor norme şi valori criminale. Adoptarea unor norme de conduită în cadrul grupului reprezintă o necesitate obiectivă, care îi conferă ordine şi automatism, prin reglementarea strictă a relaţiilor dintre membrii lui. În plus, o bună organizare şi reglementare a activităţii şi vieţii sporeşte considerabil eficacitatea şi, totodată, securitatea grupului criminal. Valorile criminale au menirea, la rîndul lor, de a forma o comuniune de convingeri, orientări şi mentalităţi, în scopul consolidării coeziunii interne şi statornicirii unui confort psihologic, capabil să justifice activitatea şi viaţa criminală la care se pretează. În grupurile ce se îndeletnicesc de crimă organizată normele de conduită şi valorile criminale se disting prin caracterul lor exact definit şi riguros aplicat, iar sancţiunile stabilite pentru încălcarea lor nu doar sunt severe, ci chiar de-a dreptul draconice. Un elocvent exemplu îl constituie în acest sens regula denumită omerta – ,,legea tăcerii”, care cere membrilor grupului criminal să nu sufle o vorbă despre orice aspect al grupului, despre persoanele implicate şi activitatea lor, în caz contrar survine implacabil pedeapsa cu moartea a făptaşului. Acest lucru constituie şi el un impediment major în cercetarea penală a cazurilor de crimă organizată.
Atribute importante ale cadrului normativ şi simbolic criminal le reprezintă poreclele, argoul şi tatuajul care au un rol deopotrivă funcţional şi conspirativ5. În unele cazuri ele au o semnificaţie multiplă şi accentuată, de exemplu, la asemenea grupuri de crimă organizată ca yakuzza sau triadele chinezeşti.
Profesionalizare criminală. Această caracteristică denotă faptul că indivizii implicaţi în producerea sau oferirea de servicii şi produse ilicite îşi asigură traiul pe cale criminală, adică activitatea criminală constituie principala lor sursă de existenţă6, ceea ce înseamnă că pentru ei activitatea criminală reprezintă o îndeletnicire permanentă prin care îşi procură mijloacele de trai. De precizat că profesionalizarea criminală nu este proprie tuturor celor antrenaţi în crima organizată, ci cu precădere persoanelor care formează nucleul grupului. Pentru o serie de acţiuni este, adesea, preferată racolarea unor persoane terţe, care se dedau ocazional faptelor infracţionale.
După cum a fost menţionat mai sus, trăsăturile crimei organizate examinate, deşi au un înalt grad de generalitate, nu sunt absolut invariabile, constante. În funcţie de forma concretă pe care o îmbracă, de specificul obiectului de activitate, de caracterul persoanelor implicate, de particularităţile naţionale şi sociale, de specificul mediului criminal format etc., unele dintre aceste proprietăţi pot fi mai pronunţate, pregnante sau mai atenuate, ba chiar pot lipsi cu desăvîrşire, esenţa rămîne însă invariabilă, aceeaşi în toate cazurile. Astfel, acolo unde sunt implicaţi, bunăoară, demnitari şi funcţionari publici (este vorba, de regulă, de activităţi criminale precum traficul de armament şi muniţii – sunt notorii, în acest sens, cazurile Rusiei şi Ucrainei unde au fost implicaţi în asemenea activităţi demnitari de cel mai înalt rang -, traficul de copii în scop de adopţie etc.) aşa trăsături ca: însuşirea unor norme de conduită şi valori criminale, ierarhizare strictă a grupului criminal, ori sunt foarte slab conturate, ori lipsesc.
Pentru majoritatea formelor pe care le ia criminalitatea organizată este totuşi caracteristică întrunirea tuturor acestor trăsături. Se are în vedere cele mai periculoase manifestări ale crimei organizate, ale cărei efecte nefaste au îngrozit societăţile, inspirînd un climat de frică, insecuritate şi descurajare.
Trebuie adăugat că sunt atestate şi forme mixte, combinate ale criminalităţii organizate. Bunăoară, S.U.A. a fost terorizată o perioadă de grupuri infracţionale de motociclişti ce săvîrşeau o paletă largă de fapte penale: furturi, jafuri, tîlhării, violuri, omoruri etc., printre care şi acte de crimă organizată. O situaţie similară a caracterizat şi grupările etnice de cartier, formate în ghetourile metropolelor americane.
Plecînd de la esenţa crimei organizate, trăsăturile ei caracteristice şi semnele definitorii ale unui tip de criminalitate putem formula definiţia acestui fenomen social criminal.
Privită în esenţă, crima organizată poate fi definită în felul următor: criminalitatea organizată constituie o formă particulară de manifestare a criminalităţii care constă într-o activitate criminală orientată spre dobîndirea de profituri consistente pe calea producerii sau oferirii de produse şi servicii ilicite, răspunzînd unei cereri considerabile existente în societate.
Pentru necesităţi operaţionale propunem şi următoarea definiţie preponderent descriptivă: criminalitatea organizată constituie o formă particulară de manifestare a criminalităţii ce constă într-o activitate criminală, bine organizată şi profesionalizată, desfăşurată în grup, cu o pronunţată ierarhizare, cu norme şi valori criminale definite exact şi riguros aplicate, activitate care este orientată spre dobîndirea de profituri consistente pe calea producerii sau oferirii de produse şi servicii ilicite, răspunzînd unei cereri considerabile existente în societate.
Crima organizată se dezvoltă (autorii ei preferă să opereze), în special, în ţările al căror sistem legislativ în materie este slab sau pedepsele prevăzute sunt mici, care se confruntă cu războaie civile, activităţi teroriste, instabilitate politică, conflicte etnice, cele care nu pot asigura controlul guvernamental asupra unor părţi din teritoriul naţional, care sunt măcinate de corupţie ori în care sistemele de control vamal, financiar şi judiciar nu funcţionează cu eficienţa corespunzătoare7.
Sunt cunoscute şi cazuri în care criminalitatea organizată izbuteşte să concrească strîns cu chiar corpul social. A se vedea, de pildă, situaţia din Columbia, Afganistan sau regiunea transnistriană.
Crima organizată are drept obiect de activitate:
- traficul de droguri;
- servicii sexuale (prostituţie, pornografie, pedofilie etc.);
- jocurile de noroc;
- traficul de braţe de muncă;
- traficul de fiinţe umane (sclavie, organe umane etc.);
- traficul de băuturi alcoolice şi produse de tutungerie;
- traficul de armament şi substanţe explozibile;
- camătă;
- traficul de substanţe radioactive;
- migraţia ilegală;
- traficul de autoturisme;
- traficul de opere de artă;
etc.
De observat că obiectul de activitate al crimei organizate nu constă într-un produs sau serviciu invariabil, mereu acelaşi. Deşi unele dintre ele cunosc o solicitare relativ stabilă (prostituţia, jocurile de noroc sau drogurile), el poate consta, în principiu, din cel mai banal lucru, contează doar să existe o cerere socială şi să nu existe posibilităţi legale de a-l obţine. Astfel, în perioada prohibiţiei instituită în S.U.A. în anii ‘40 alcoolul a fost obiectul predilect al criminalităţii organizate şi a alimentat-o pînă la cote patologice, oferindu-i venituri fabuloase. Au survenit, în consecinţă, o serie de efecte sociale distructive: asasinate, reglări sîngeroase de conturi, corupţie, frică socială etc., provocînd o recrudescenţă de pomină a lumii interlope. Şi în societatea noastră alcoolul intră în preocupările crimei organizate.
Este deosebit de important a reţine şi următorul lucru: crima organizată constituie un tip distinct de criminalitate, deşi posedă corelaţii intime cu alte tipuri de criminalitate, precum: criminalitatea profesională, criminalitatea de recidivă şi criminalitatea de grup. Iată cîteva observaţii în acest sens. Într-adevăr, nucleul grupurilor de crimă organizată se caracterizează printr-o îndeletnicire sistematică cu activitate infracţională. Totuşi, în crima organizată sunt antrenate o serie de persoane care nu sunt criminali profesionişti, ci comit numai sporadic fapte penale. Pe de altă parte, nu toţi criminalii profesionişti se îndeletnicesc cu crima organizată. Apoi, nu toţii recidiviştii au fost implicaţi în acţiuni de producere sau oferire a serviciilor şi produselor ilicite, tot aşa cum nu toate persoanele care practică crima organizată ajung a fi trase la răspundere penală. Am subliniat deja şi faptul că nu în toate cazurile crima organizată se manifestă sub formă de grup. Prin urmare, criminalitatea organizată coincide numai în parte cu cea profesională, de recidivă sau de grup. Mai mult decît atît, tipurile de criminalitate comparate au legităţi specifice de existenţă, cauze distincte etc., iar acest aspect este deosebit de semnificativ. Considerentele expuse denotă clar cerinţa, atît teoretică, cît şi practică, de a nu confunda în nici un caz tipurile de criminalitate comparate, aşa cum se face, din păcate, uneori. Confuzia semnalată se datorează în parte termenului impropriu de ,,crimă organizată” folosit pentru fenomenul în discuţie. Problema e că el nu reflectă adecvat natura fenomenului denumit, prin care fapt induce în eroare. În literatura criminologică au fost propuşi şi alţi termeni (business-ul criminal ş.a.), deocamdată însă nici unul dintre ei nu s-a încetăţenit, astfel că chestiunea rămîne deschisă.
Referitor la determinanţii tipului de criminalitate analizat trebuie scoase în evidenţă următoarele observaţii. Cauza fenomenului criminalităţii organizate consistă în existenţa unei cereri sociale puternice la anumite produse şi servicii nesatisfăcute, datorită prohibiţiei juridice instituite asupra lor, a cărei acţiune este favorizată de două condiţii principale: posibilitatea obţinerii unor profituri exorbitante prin comercializarea unor astfel de produse sau servicii şi riscul relativ redus de a fi demascat şi inacceptabil de aspru sancţionat pentru asemenea activitate ilicită. Persistenţa factorilor indicaţi determină implacabil dăinuirea sau chiar proliferarea acestui fenomen social morbid. De aceea, acţiunile de prevenire şi contracarare a criminalităţii organizate trebuie să vizeze următoarele trei aspecte: (1) existenţa unei cereri sociale puternice la anumite produse sau servicii nesatisfăcute, datorită prohibiţiei juridice instituite asupra lor; (2) posibilităţile largi de a obţine profituri exorbitante sau considerabile ca urmare a practicării crimei organizate; (3) riscul relativ redus de a fi demascat şi inacceptabil de aspru pedepsit pentru asemenea activitate criminală.
Deşi atenţia şi energiile societăţilor naţionale şi ale comunităţii internaţionale este aţintită asupra ofensivei sfidătoare a terorismului, criminalitatea organizată continuă să le ameninţe îngrijorător. Ea nu a fost, nici pe departe, îngenunchiată, ci, dimpotrivă, se manifestă tot mai intens sub formă transnaţională şi transfrontalieră. Ar fi o greşeală să neglijăm acest pericol, preocupaţi fiind exclusiv de campania antiteroristă. La o analiză mai atentă s-ar părea chiar că această campanie antiteroristă ar putea constitui o şansă în plus de a lovi necruţător în flagelul crimei organizate, date fiind conexiunile ce există între ele. Este, de sigur, doar o ipoteză, dar care merită, considerăm, o cercetare riguroasă. Pentru a reuşi, însă, în soluţionarea problemei criminalităţii organizate este nevoie de o definire exactă a fenomenului.
Note:
1. Contraspionajul german.
2. Citat după Jean Ziegler, Seniorii crimei, Editura „Antet”, 1998, p. 204.
3. Организованная преступность, în Валериу Бужор, ,,О сущности преступности”, Editura „Lyceum”, Chişinău, 1998, p. 56.
4. Ibid., p. 57.
5. Vezi mai detaliat în: Valeriu Bujor şi Octavian Bejan, Criminalitatea profesională, Editura „Lyceum”, Chişinău, 1999, p. 18-20.
6. Ibid., p. 5.
7. Ion Pitulescu, Al treilea război mondial: crima organizată, Editura „Naţional”, 1997, p. 23.
