Igor Ursan,
Octavian Bejan,
Valeriu Ţurcan
Perfecţionarea profesională în cadrul
organelor de poliţie: idei şi soluţii de optimizare
Perioada de tranziţie pe care o parcurge societatea noastră s-a soldat cu o serie largă de schimbări în toate domeniile sociale de activitate. Aceste schimbări au impulsionat, la rîndul lor, transformări (structurale, manageriale etc.) şi în cadrul instituţiilor sociale.
Schimbările sociale survenite n-au ocolit, fireşte, nici instituţia poliţiei. Pentru a face faţă noilor imperative sociale şi a realiza adecvat sarcinile stabilite prin lege, instituţia poliţiei a trebuit să-şi ajusteze continuu activitatea desfăşurată la noul context de relaţii sociale.
Un rol de bază în formarea unei poliţii eficace şi eficiente, în raport cu noile cerinţe dictate de realitatea socială, îi revine calificării profesionale a cadrelor poliţieneşti. Această calificare profesională este obţinută prin instruirea, educarea şi perfecţionarea profesională continuă a angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne. În cele ce urmează propunem spre atenţia participanţilor la conferinţa ştiinţifică internaţională de astăzi unele sugestii referitoare la perfecţionarea profesională a funcţionarilor de poliţie în organele de poliţie (sector de poliţie, comisariat, inspectorat, direcţie, departament etc.).
Optimizarea procesului de perfecţionare profesională a cadrelor poliţiste, ca element important al formării profesionale continuă, reprezintă o necesitate stringentă. Acest fapt este determinat, în primul rînd, de caracterul perimat, rigid şi de modul ineficient de organizare şi desfăşurare a activităţii de perfecţionare profesională. Cu alte cuvinte, modalităţile actuale de organizarea şi desfăşurare a procesului de perfecţionare profesională în organele de poliţie nu sunt eficace, adică nu sunt capabile să ridice, în măsura necesităţilor efective, nivelul de pregătire profesională a poliţistului. Mai mult ca atît, ele au degenerat într-o activitate pur formală, cu caracter mai mult informativ, fără a oferi cunoştinţe direct aplicabile şi a forma deprinderi şi priceperi practice. O redresare a acestei stări de lucruri este cu atît mai dificilă cu cît ea trebuie să fie realizată în condiţiile în care nu a fost, din păcate, înfăptuită o reformare temeinică a însuşi Ministerului Afacerilor Interne, după cum o cere imperios realitatea socială. Or, poliţia nu este capabilă deocamdată să reacţioneze prompt şi corespunzător la faptele ce ameninţă ordinea socială (creşterea vertiginoasă a numărului de contravenţii, de infracţiuni etc.). În plus, ea trebuie realizată în condiţiile în care nu a fost înfăptuită nici reformarea deplină a procesului de instruire şi educare profesională a funcţionarilor de poliţie în cadrul instituţiilor de învăţămînt ale M.A.I. Or, în mod normal, perfecţionarea profesională efectuată în organele de poliţie trebuie să constituie o continuare firească a procesului de instruire din instituţiile de învăţămînt, adică să constituie o componentă complementară a sistemului de formare continuă a cadrelor de poliţie.
Pcrnind de la imperativul perfecţionării cadrelor de poliţişti, pentru o activitate eficace şi eficientă a instituţiei poliţiei în noile condiţii sociale, venim cu unele idei şi soluţii în vederea optimizării perfecţionării profesionale a funcţionarilor de poliţie în cadrul organelor de poliţie.
În acest sens, este indispensabil ca tematica lecţiilor de perfecţionare profesională în organele de poliţie să fie stabilită în funcţie de specificul fiecărei subdiviziuni. Totodată, urmează ca pe parcursul desfăşurării acestor lecţii să fie puse în discuţie şi subiecte sau probleme actuale, care provin din necesităţile curente, arzătoare ale activităţii poliţieneşti. De aceea, planurile de perfecţionare profesională trebuie să rezerve timp şi pentru alte subiecte, probleme.
În acelaşi timp, propunem ca în procesul de perfecţionare profesională în cadrul organelor de poliţie să fie prevăzute şi să se pună accentul pe lecţiile practice. Periodicitatea acestor lecţii trebuie să fie pe măsura necesităţilor efective. Utilitatea introducerii lecţiilor practice este obligatorie, deoarece ele permit funcţionarilor de poliţie să-şi formeze şi să-şi perfecţioneze, pe lîngă cunoştinţele teoretice, deprinderile şi priceperile practice de a acţiona în situaţii concrete. Cunoştinţele teoretice şi generale nu sunt suficiente, oricît de bine ar fi asimilate, pentru a face posibilă o intervenţie poliţienească adecvată şi corectă, conform legii, dat fiind faptul că situaţiile întîlnite în activitatea practică a poliţiei diferă considerabil de la caz la caz, iar funcţionarii de poliţie nu au, întotdeauna, suficient timp pentru a analiza minuţios situaţia şi a deduce din cunoştinţe generale soluţii concrete. În acest sens, sunt concludente, spre exemplu, multiplele cazuri de folosire şi aplicare incorectă a armei de foc, a forţei fizice şi a mijloacelor speciale.
Propunem, de asemenea, ca perfecţionarea profesională a funcţionarilor de poliţie să se facă în funcţie de calificarea (cerinţele profesionale faţă de funcţia pe care o exercită) şi nivelul de pregătire profesională al fiecărui funcţionar etc.
Este binevenit a realiza perfecţionarea profesională a cadrelor poliţiste prin utilizarea unor metode eficace de instruire, precum sunt formarea unor grupuri de instruire mici, asaltul de idei, rezolvarea problemelor în grup, simularea unor cazuri concrete, analiza unor cazuri concrete, mini-lecţii etc. Astfel, se practică efectuarea lecţiilor de perfecţionare profesională cu întreg efectivul subdiviziunii (de ex., a comisariatului), ceea ce are un efect formativ minim, sau sunt ţinute lecţii cu caracter informativ şi teoretic, fără a fi oferite explicaţiile de rigoare ori soluţii concrete, ceea ce îl ajută prea puţin în activitate pe poliţist.
Dincolo de cele menţionate, am vrea să facem şi unele sugestii referitoare la cerinţele faţă de pregătirea profesională a cadrelor de poliţie. Responsabilii din D.G.P.Î. şi P.S. susţin adesea că evaluările efectuate (în timpul examenelor de avansare în grad, de verificare a pregătirii profesionale a efectivului din subdiviziuni etc.) denotă o pregătire profesională insuficientă a poliţiştilor. Este adevărat. Problema e că nici nu poate fi altfel, deoarece cerinţele înaintate sunt vagi şi irealizabile. Pentru a schimba această stare de lucruri este nevoie a reforma cerinţele în cauză. Iată ce propunem noi în acest sens.
1. A elabora un set de cerinţe concrete şi exact definite cu privire la cunoştinţele, deprinderile şi priceperile profesionale pe care trebuie să le posede orice poliţist. Ele trebuie să includă nu toate cunoştinţele, deprinderile şi priceperile de care ar putea avea nevoie un poliţist, ci doar acele care sunt indispensabile şi sunt necesare în majoritatea cazurilor de care el se loveşte. Cu alte cuvinte, cerinţele înaintate trebuie să fie rezonabile, realiste. Astfel, actualmente se cere ca orice poliţist să cunoască o sumedenie de regulamente, pe care el nu le poate însuşi (pentru că sunt prea numeroase) şi de care el nici nu are nevoie în majoritatea (uneori covîrşitoare) cazurilor. În consecinţă, poliţistul nostru ştie mai de toate şi nimic concret, adică bine.
2. A elabora îndrumare care să includă toate (nici mai mult, nici mai puţin) cunoştinţele pe care trebuie să le posedă, conform cerinţelor în cauză, un poliţist, încît acesta să aibă o sursă sigură de instruire şi o imagine clară despre ceea ce el trebuie să ştie şi să poată face. Evident programele de studii din instituţiile de învăţămînt ale M.A.I. şi cele de perfecţionare profesională din subdiviziuni vor trebuie ajustate la îndrumarele elaborate. În acest scop, urmează a fi create grupuri de lucru compuse din practicieni, cercetători şi cadre didactice. Astfel, actualmente pînă şi terminologia folosită de examinatorii din D.G.P.Î. şi P.S. şi de cadrele didactice din Academia „Ştefan cel Mare” diferă, fără a mai vorbi de cunoştinţele utilizate (modul de executare a procedeelor de luptă, a exerciţiilor de tragere la ţintă etc.).
3. Evaluarea nivelului de pregătire profesională să se bazeze pe chestionare (codate). Metodă de verificare propusă relevă obiectiv şi mai exact cunoştinţele, deprinderile şi priceperile practice pe care le posedă funcţionariul de poliţie, înlăturînd, astfel, aprecierile subiective. De asemenea, este binevenită şi includerea în comisia de examinare a unui reprezentant al subdiviziunii din care fac parte cei examinaţi. Aceasta ar conduce la o clarificare a eventualelor divergenţe şi ar permite responsabililor din subdiviziuni să ia oportun măsurile de rigoare pentru îmbunătăţirea procesului de perfecţionare profesională a poliţiştilor din subordine.
Cu ocazia conferinţei de astăzi am prezentat doar unele propuneri privitoare la perfecţionarea profesională a cadrelor din organele de poliţie.
