Octavian Bejan Studii criminologice şi juridice privind criminalitatea, Chişinău, 2001;
republicat în Revista naţională de drept, nr.10 din anul 2001 şi în Starea actuală şi
perspectivele ştiinţei criminologice în Republica Moldova, Chişinău, 2002.
Studiul de faţă reprezintă o primă încercare de a reconstitui calea parcursă de ştiinţa criminologică autohtonă. Ea constituie, probabil, o consecinţă fierească a dinamicii pe care a căpătat-o criminologia la noi în ultimul deceniu, a independenţei cucerite de poporul nostru, fapt care n-a ocolit şi acest domeniu al ştiinţei, precum şi a spiritului ce prinde contur în mediul criminologilor.
Dincolo de aceste impulsuri animatoare, însăşi logica unei asemenea cercetări proiectează obiectivele studiului. Astfel, lucrarea urmăreşte: 1) a aduce puţină lumină în istoria ştiinţei noastre criminologice; 2) a iniţia discuţii (cercetări) în materie; 3) a creiona starea ştiinţei criminologice în momentul de faţă; 4) a releva tendinţele criminologiei autohtone; 5) a colecta unele elemente ce ar permite descifrarea unor legităţi particulare (endemice) ale dezvoltării criminologiei noastre; 6) a contribui la găsirea căilor de dezvoltare a ştiinţei criminologice naţionale şi de înlăturare a carenţelor ce persistă; 7) a educa tînăra generaţie de criminologi; 8) a aduce un omagiu celor care au contribuit la devenirea criminologiei naţionale.
În realizarea studiului, autorul s-a bazat pe respectarea a cîteva repere metodologice. În primul rînd, a fost efectuată o secţionare temporală a perioadei cercetate. În această privinţă a fost preluată, de fapt, o periodizare frecvent folosită în ştiinţă cu aplicare la istoria Basarabiei, şi anume: 1) 1812-1917 – anii de ocupaţie ruso-ţaristă; 2) 1918-1940, 1941-1944 – anii de unire cu România; 3) 1940-1941, 1944-1990 – anii de ocupaţie ruso-sovietică1, 4) 1991-2000 – anii de independenţă postsovietică. Divizarea temporală operată marchează etape distincte în mersul societăţii şi în evoluţia criminologiei, oferind un cadru calitativ de cercetare. În al doilea rînd, evoluţia ştiinţei criminologice autohtone a fost analizată prin aplicarea principiului acţiunii conjugate a factorului obiectiv (impactul proceselor sociale) şi a factorului subiectiv (rolul unor personalităţi). Deşi factorul obiectiv exercită, în general, o influenţă dominantă în societate, în sfera culturii factorul subiectiv, adică influenţa unor personalităţi eminente, are o pondere majoră, calitativă. În al treilea rînd, a fost întreprinsă realizarea unei caracterizări atît cantitativă a obiectului de studiu, cît şi calitativă, prin analizele şi prin raţionamentele efectuate.
De menţionat că elaborarea prezentului studiu a fost favorizată de lucrarea Ghid bibliografic de criminologie. Ediţii autohtone, care a văzut recent lumina tiparului (anul 2000), la Chişinău. Informaţiile incluse în această lucrare au fost pe larg utilizate în investigaţiile realizate.
În perioada de ocupaţie ruso-ţaristă (1812-1917) atestăm o singură lucrare cu caracter criminologic: ,,Prestupnîi mir Bessarabii. Obzor ugolovnîh sobîtii Bessarabii za poslednie 20 let. Iz zapisok sledovatelea” (Lumea interlopă a Basarabiei. Revista evenimentelor penale din Basarabia în ultimii 20 de ani. Din memoriile anchetatorului), apărută la Chişinău în 1902 sub semnătura lui E.Koltovski. Acest fapt denotă o lipsă de preocupare în Basarabia ţaristă pentru problematica criminologică, deşi în metropolele ruse fusese realizate o serie de studii valoroase în materie. În plus, lucrarea a fost tipărită în limba rusă şi nu în limba culturii naţionale. Prin urmare, în anii de ocupaţie ruso-ţaristă ştiinţa criminologică autohtonă nu a existat, practic, în Basarabia. Dincolo de concluzia trasă, menţionăm utilitatea certă a lucrării pentru cunoaşterea fenomenului infracţional din acea perioadă şi nu numai. Analiza criminalităţii permite a releva şi alte laturi, procese dintr-o societate, servind drept un indicator al stării ei. De asemenea, examinarea dinamicii criminalităţii pe un termen lung şi foarte lung facilitează surprinderea unor regularităţi în manifestarea ei.
În perioada de unire cu România (1918-1940, 1941-1944), istoria înregistrează o înviorare crescîndă a culturii naţionale: apar instituţii, personalităţi şi, în consecinţă, realizări de valoare naţională şi universală (T.Simenschy, E.Constantinescu, E.Coşeriu, S.Moscovici şi mulţi alţii)2. Din păcate, regimul ruso-sovietic de ocupaţie a aruncat în obscuritate multe aspecte ale acestei perioade, nimicind orice urmă, orice mărturie a faptelor de cultură. Astfel, au fost, spre exemplu, distruse toate volumele de carte naţională. De aceea, reconstruirea manifestărilor ştiinţei criminologice autohtone în anii examinaţi întîmpină multiple dificultăţi. Este nevoie, probabil, de cercetări în România de astăzi, pentru a învedera eventualele mărturii.
În perioada de ocupaţie ruso-sovietică (1940-1941, 1944-1990) realizările cu caracter criminologic au lipsit timp de două decenii. Abia în 1965 vede lumina tiparului o primă lucrare de specialitate: ,,Sobliudati zakonî ob otvetstvennosti nesoverşennoletnih” (a respecta legile cu privire la răspunderea minorilor), Editura Cartea moldovenească, Chişinău, 1965. Ea include o serie de studii referitoare la criminalitatea minorilor, unele (7 la număr) fiind efectuate din perspectiva criminologică. În anul 1968 iese de sub tipar prima monografie criminologică: ,,Deiatelinosti sledovatelea po vlianiu i preduprejdeniu obstoiatelistv, sposobstvuiuşcih hişceniam na predpriatiah vinodeliceskoi promîşlennosti” (Activitatea anchetatorului de influenţare şi de prevenire a circumstanţelor care favorizează delapidările la întreprinderile industriei vinicole), Editura Cartea moldovenească, Chişinău, 1968, semnată de Lazeri Kuşnir. De remarcat apariţia primului material didactic de criminologie, conceput pentru studenţii facultăţilor de drept: ,,Boriba s hişceniami gosudarstvennogo i obşcestvennogo imuşcestva v MSSR” (Lupta contra delapidărilor avutului de stat şi obştesc), Chişinău, 1970. Totuşi, acest util instrument de pregătire a specialiştilor în drept a fost scris în limba rusă, servind mai puţin la formarea studenţimei băştinaşe. Aşadar, în anii ’60 au fost elaborate 9 lucrări cimininologice. De reţinut însă că ele au fost imprimate în limba rusă.
Deceniul al 7-lea iese în relief prin prima lucrare criminologică care vede lumina tiparului în limba română. Este vorba de monografia lui M.Malearov ,,Principalul e să prevenim infracţiunile”, Editura Cartea moldovenească, Chişinău, 1972. Lucrarea se distinge şi prin caracterul ei eminamente criminologic, în virtutea concepţiei adoptate şi dezvoltate de autor. În total, atestăm 11 lucrări de criminologie în acest interval de timp, 5 dintre care au fost în limba română (45,5%). În plus, lucrările din această perioadă au forma unor studii ample sau a unor monografii. Este posibil să fi fost elaborate lucrări şi sub altă formă, dar, în lipsa unei publicaţii periodice de specialitate autohtonă, cercetătorii erau nevoiţi a apela la revistele ştiinţifice din alte republici unionale.
În deceniul al 8-lea are loc un salt cantitativ în materie de criminologie, numărul lucrărilor elaborate atingînd cifra de 37. Dintre acestea, remarcăm ghidul ,,Kriminologhia: Bibliograficeskii ukazateli za 1976-1981 gg.” (Criminologie: ghid bibliografic pentru anii 1976-1981), apărut la Chişinău în 1982. Lucrarea include realizările criminologiei din întreg fostul imperiu ruso-sovietic, constituind un util mijloc în cercetarea criminologică. De observat, ponderea relativ mare a monografiilor în totalul lucrărilor de criminologie tipărite – 20, adică 54,1%. Din păcate, se constată un regres catastrofal în ştiinţa criminologică naţională, deoarece numai 3 lucrări au fost imprimate în limba română, ceea ce constituie doar 8,1% din toate lucrările de criminologie.
Prezintă interes examinarea tendinţelor manifestate în criminologia autohtonă în perioada ex-U.R.S.S. Astfel, în anii ’60, majoritatea covîrşitoare (7) a lucrărilor de criminologie au avut drept obiect de cercetare criminalitatea minorilor – 77,8%, restul lucrărilor (2) vizînd sustragerile din avutul de stat şi obştesc. În anii ’70 se menţine oarecum preocuparea pentru infracţionalitatea minorilor, 5 lucrări (45,5%) fiind dedicate problemei în cauză, iar 2 lucrări (18,2%) se referă la infracţiunile contra proprietăţii de stat şi obşteşti. Anii ’80 aduc în prim-planul cercetării criminologice problema narcomaniei cu 12 lucrări tipărite, ceea ce constituie 32,4%, dar şi problema alcoolismului şi a infracţionalităţii, căreia i-au fost rezervate 9 lucrări, deci 24,3%. Cifra e cu atît mai semnificativă, cu cît aceste lucrări au apărut (aproape toate – 8) în jumătatea a doua a deceniului. În rest, a rămas preocupant studiul criminalităţii minorilor, materializat prin elaborarea a 8 lucrări, ceea ce constituie 21,6%. Studiile în materie de ilicit penal în dauna avutului de stat şi obştesc au fost 2, adică 5,4%. Au mai fost cercetate problemele huliganismului şi corupţiei. De observat scăderea continuă a studiului problemei minorilor sub aspectul criminologic.
Privită în ansamblu perioada analizată, relevăm următoarele tendinţe în ştiinţa criminologică autohtonă. Au văzut lumina tiparului, în total, 55 de lucrări cu caracter criminologic. Dintre acestea, 20 lucrări au vizat criminalitatea minorilor, ponderea lor fiind de 36,4%; 12 lucrări au fost consacrate narcomaniei, deci 21,8%; 10 lucrări au inclus studii privind alcoolismul şi infracţionalitatea, adică 18,2%; 5 lucrări s-au referit la infracţiunile contra avutului de stat şi obştesc, ceea ce constituie 9,1%, celelalte lucrări fiind eterogene.
Sub aspectul contribuţiei la cultura naţională, constatăm că pe durata ocupaţiei ruso-sovietice doar 8 lucrări, din totalul de 55 de lucrări cu caracter criminologic, au fost tipărite în limba română sau 14,5%.
În această ordine de idei, trebuie spus franc un lucru: o parte de loc neglijabilă dintre conaţionalii noştri au căzut uşor, lamentabil, pradă acţiunilor de propagare şi implantare malefică a culturii ruseşti desfăşurate la scară mare de regimul de ocupaţie, devenind promotori direcţi sau indirecţi ai acesteia. Prejudiciul cultural cauzat s-a produs pe două căi: elaborarea lucrărilor proprii în limba rusă şi imitarea fără discernămînt a gîndirii ruseşti, străine, în fond, spiritului nostru naţional. Din păcate, asemenea manifestări continuă şi în prezent, deşi într-o măsură simţitor diminuată.
Dincolo de faptele de criminologie expuse, descoperim următoarele. În perioada studiată nu au existat instituţii de cercetare criminologică specializate. De altfel, nu a existat barem un laborator de criminologie. Au lipsit şi instituţii de învăţămînt de profil. Mai mult decît atît, ştiinţa autohtonă nu a beneficiat nici măcar de activitatea unui singur criminolog (specialist sau cercetător), care a lipsit cu desăvîrşire. Studiile realizate au fost, în realitate, opera unor jurişti, sociologi etc., care au abordat sporadic sau tangenţial problematica criminologică. Prin aceasta se şi explică, probabil, numărul redus al lucrărilor de criminologie.
De remarcat că în timpul ocupaţiei ruso-sovietice nu a văzut lumina tiparului vreun manual de criminologie – nici în limba română, nici în limba rusă.
În atare condiţii, absenţa unei publicaţii periodice de specialiate este firească.
Deşi sugestivă, starea de lucruri creionată capătă relevanţă în raport cu situaţia caracteristică criminologiei din defunctul imperiu ruso-sovietic în ansamblu. Astfel, în contrast cu ceea ce avea loc la noi, la Moscova, la Leningrad (Sankt-Petersburg), la Kiev etc. criminologia cunoştea o vizibilă ascensiune: au fost creeate o serie de instituţii ce desfăşurau cercetări sistematice în materie de criminologie; existau criminologi specializaţi şi consacraţi; au fost elaborate mai multe manuale şi materiale didactice atît în materie de criminologie generală, cît şi în materie de criminologie aplicată; au apărut nenumărate şi diverse lucrări de criminologie ş.a.m.d. De aceea, evaluate sub atare raport, realizările autohtone cu caracter, mai mult sau mai puţin, criminologic din perioada de ocupaţie ruso-sovietică par a fi modeste.
Un interes aparte îl suscită analiza conţinutului criminologiei autohtone în perioada vizată şi pentru că realizarea acestei sarcini necesită un studiu separat, aici vom schiţa doar unele contururi.
Prima observaţie ţine, evident, de principiile ideologiei comuniste, care trec ca un fir roşu prin toate lucrările de criminologie tipărite în acele vremuri3. Această ingerinţă nepermisă în domeniul ştiinţei a afectat atît fundamentul teoretic, conceptual al criminologiei, cît şi compartimentul ei aplicativ, practic. Totuşi, impactul ideologic nu a avut loc exclusiv pe calea dictatului politico-administrativ, ci şi pe calea socializării. De aceea, este greşit a-i considera pe cercetători drept nişte victime nevinovate ale dictaturii proletare, căci majoritatea (în domeniul criminologiei – covîrşitoare) dintre ei împărtăşeau sincer utopia comunistă, iar unii şi astăzi mai pedalează, intransigent sau flexibil, pe doctrina comunistă. Astfel, în plan teoretic erau inventate explicaţii aberante despre cauzele criminalităţii (care, culmea, contraziceau însăşi teoria marxistă), iar în plan aplicativ erau născocite soluţii fanteziste de extirpare a criminalităţii, în genere, şi a unor tipuri de criminalitate, în special.
O trăsătură specifică criminologiei de factură comunistă de atunci consta în negarea existenţei anumitor manifestări criminale, cum ar fi criminalitatea profesională, crima organizată, economia subterană etc. În consecinţă, fenomenele luau amploare, în timp ce, mijloacele ştiinţifice de prevenire şi de contracarare nu erau elaborate. Efectele nefaste ale unei asemenea atitudini opace şi falite au înrîurit, emergent, considerabil procesele sociale de după năruirea sistemului comunist de organizare socială, jucîndu-ne festa şi în zilele curente.
Aşezată pe principii ideologice pseudoştiinţifice, criminologia autohtonă din perioada dominaţiei ruso-sovietice a reflectat distorsionat starea criminalităţii şi în altă privinţă. Ea a acordat o atenţie necorespunzătoare unui fenomen infracţional (după legislaţia penală în vigoare la acel moment) uriaş – sustragerile din avutul public (de stat şi obştesc), care atingea cote de sute de ori mai mare, decît cele înregistrate oficial. Statul nu avea interesul să fie recunoscută această stare de lucruri, deoarece se lovea în chiar fundamentul regimului instaurat – imposibilitatea unei societăţi de croială socialist-comunistă şi tendinţele de autodistrugere ce se extindeau în măruntaiele corpului social şi în sistemul în care a fost încorsetat. Aici s-a văzut limpede încă o dată diferenţa dintre societate (realitate, procese obiective) şi stat (voinţa individului ridicată în rang de regulă).
Ar mai fi de spus că criminologia, în calitate de disciplină de studiu, era predată doar la facultăţile de drept. Aşa se face că în fosta U.R.S.S. criminologia a fost subordonată ştiinţelor juridice, în pofida unor voci care atrăgeau atenţia asupra substratului ei sociologic. Drept rezultat, potenţialul metodologic al criminologiei a fost redus substanţial.
În perioada de independenţă postsovietică (1991-2000) au survenit transformări radicale. O dată cu descotorosirea de jugul ruso-sovietic s-a produs o adevărată explozie culturală. Unda renaşterii culturale a atins direct, profund şi domeniul criminologiei. Astfel, faptele de ştiinţă criminologică au cunoscut o proliferare accelerată. Ştiinţa criminologică autohtonă a început a prinde contururi clare. Printre factorii ce au determinat oasemenea înviorare a criminologiei noastre distingem: 1) cucerirea independenţei şi constituirea statului naţional, fapt care presupune o serie de necesităţi proprii oricărui stat, inclusiv asigurarea ordinii şi liniştii publice; 2) crearea Academiei Naţionale de Poliţie ,,Ştefan cel Mare”, instituţie cu specific criminologic; 3) escaladarea vertiginoasă a manifestărilor infracţionale şi, implicit, nevoia de a stăpîni fenomenul; 4) antrenarea în activitatea criminologică a unor personalităţi de valoare pregnantă; 5) debarasarea de influenţa inhibatoare a culturii ruse; 6) vidul ştiinţific lăsat de imperiul ruso-sovietic în domeniul criminologic: condiţia rudimentară a ştiinţei autohtone şi cunoştinţele neadecvate noii realităţi; 7) descătuşarea libertăţii de creaţie.
Dar, să urmărim firul evenimentelor. În 1991 au văzut lumina tiparului 11 lucrări de criminologie, dintre care 8 în limba română (72,7%)4; în 1992 – 11 lucrări, dintre care 7 în limba română (63,6%); în 1993 – 6 lucrări, dintre care toate 6 în limba română (100%); în 1994 – 13 lucrări, dintre care 9 în limba română (69,2%); în 1995 – 51 lucrări, dintre care 20 în limba română (39,2%) şi 10 în limba engleză (19,6%); în 1996 – 14 lucrări, dintre care 11 în limba română (78,5%); în 1997 – 43 lucrări, dintre care 41 în limba română (95,3%); în 1998 – 38 lucrări, dintre care 30 în limba română (78,9%); în 1999 – 62 lucrări, dintre care 54 în limba română (87,1%); în 2000 – 58 lucrări, dintre care 57 în limba română (98,3%).
Aşadar, în perioada de independenţă postsovietică au fost tipărite în ansamblu 307 lucrări cu caracter criminologic, adică de aproape 6 ori mai multe decît în timpul ocupaţiei ruso-sovietice. De remarcat, numărul incomparabil mai mare al lucrărilor apărute în limba română – 243, ceea ce constituie 79,2%. Acest fapt denotă o incontestabilă revigorare a culturii noastre naţionale.
Analiza tendinţelor în gîndirea criminologică din perioada în discuţie dezvăluie mai multe schimbări semnificative. În primul rînd, se observă o diversificare pronunţată a obiectului de cercetare, fiind supuse cercetării zeci de aspecte noi ale criminalităţii. Apoi, au ajuns în prim-planul investigaţiilor alte manifestări ale fenomenului. Printre tipurile de criminalitate cele mai cercetate descoperim: crima organizată – 64 de lucrări elaborate, cu o pondere de 20,8% din numărul total al lucrărilor de criminologie, criminalitatea de violenţă – 37 de lucrări (12,1%), corupţia – 32 de lucrări (10,4%), criminalitatea juvenilă – 28 de lucrări (9,1%), economia subterană – 14 lucrări (4,6%), criminalitatea în familie – 12 lucrări (3,9%), criminalitatea împotriva proprietăţii – 11 lucrări (3,6%), terorismul – 10 lucrări (3,3%). Şi, într-adevăr, problemele cele mai arzătoare ale momentului sunt corupţia, crima organizată şi economia subterană. Anume asemenea manifestări afectează, actualmente, grav sănătatea socială, zădărnicind tentativele şi aşa anemice de restructurare şi de redresare a societăţii. De aceea, pînă nu vor fi soluţionate aceste probleme, va fi imposibil a lua, în genere, criminalitatea sub control. De menţionat că numărul relativ redus de lucrări în problema economiei subterane nu este determinat de însemnătatea ei scăzută, ci de faptul că ea poate fi mai lesne abordată de economişti, decît de criminologi. Criminalitatea de violenţă a preocupat, îndeosebi, la începutul deceniului, cînd societatea parcurgea etapa demolărilor şi a degringoladei cvasitotale5. Se cere, de asemenea, precizat că numărul impunător de lucrări privind un subiect nu vorbeşte încă, de la sine, despre actualitatea problemei. Abordarea unor subiecte a fost consecinţa unor influenţe exterioare şi nu s-au înscris în cercul priorităţilor presante ale vremii (de exemplu, terorismul, criminalitatea în familie).
O serie de probleme au fost supuse cercetării pentru prima oară: crima organizată, economia subterană, criminalitatea femeilor, criminalitatea de grup, criminalitatea profesională, criminalitatea recidiviştilor, criminalitatea penitenciară, personalitatea infractorului, criminalitatea contra mediului etc. Deosebit de utile sunt analizele multilaterale, tot mai frecvente, ale stării criminalităţii, inclusiv cele statistice. Încurajatoare sunt şi preocupările apărute pentru victimologie şi consecinţele sociale ale criminalităţii, care vor conferi noi valenţe politicii criminologice.
Dintre lucrările de criminologie, ieşite de sub tipar în perioada de independenţă postsovietică, se distinge realizarea primului manual de criminologie autohton ,,Elemente de criminologie”, apărut la Chişinău la Editura Ştiinţa în 1997, sub semnătura lui Valeriu Bujor, Octavian Bejan, Sergiu Ilie şi Sergiu Casian. Astfel, a fost oferit un instrument autohton indispensabil în cultivarea educaţiei criminologice. În plus, manualul ,,Elemente de criminologie” persistă în calitatea sa de unică lucrare de acest gen de la noi. În prezent, sunt în fază de elaborare alte materiale de atare fel, care vor constitui o alternativă necesară în formarea spiritului de analiză critică la cei instruiţi. De asemenea, au fost elaborate o serie de alte lucrări didactice, atît generale, cît şi speciale. De data aceasta, majoritatea au fost scrise în limba română: ,,Bazele statisticii criminologice” (Valeriu Bujor, Editura Literatura juridică, Chişinău, 1996), ,,Criminalitatea recidiviştilor” (Valeriu Bujor şi Octavian Bejan, Editura Lyceum, Chişinău, 1998), ,,Criminalitatea profesională” (Valeriu Bujor şi Octavian Bejan, Editura Lyceum, Chişinău, 1999) etc. Dintre studiile cu caracter monografic, remarcăm lucrările ,,Corupţia” (Vasile Gurin, Valeriu Pascaru, Sergiu Ilie, Marian Jalencu, Lilia Carasciuc, Andrei Rusu, Ion Gumenîi, Virgil Pîslariuc, Lilian Negară; Editura ARC, Chişinău, 2000), ,,Determinantele victimologice şi mecanismul infracţiunilor de mare violenţă” (Gheorghe Gladchi, Chişinău, 2000), ,,Kriminologhiceskii analiz gruppovîh form nasilistvennoi prestupnosti” (Analiza criminologică a formelor de grup ale criminalităţii de violenţă, Valeriu Bujor, Chişinău, 1994) şi ,,Corupţia: Reglementări de drept. Activităţi de prevenire şi combatere” (Valeriu Cuşnir, Partea I, Chişinău, 1999). O achiziţie utilă o constituie şi alcătuirea ,,Ghidului bibliografic de criminologie. Ediţii autohtone” (Valeriu Bujor /coord./, Octavian Bejan /coord./, Steluţa Cipovenco, Sergiu Ilie, Valeriu Negară, Valeriu |urcan şi Igor Ursan, Chişinău, 2000). Lucrarea vine a-i oferi cercetătorului ştiinţific un util instrument în realizarea actului de cunoaştere, iar agenţilor sociali – prezentarea suportului ştiinţific de rigoare necesar în rezolvarea problemelor practice ce ţin de flagelul criminalităţii.
Dincolo de rezultatele ştiinţifice menţionate, activitatea criminologică autohtonă, din anii de independenţă postsovietică, a cunoscut şi multe alte împliniri importante.
O condiţie propice dezvoltării criminologiei autohtone a constituit-o fondarea în 1990 a Academiei Naţionale de Poliţie ,,Ştefan cel Mare”. Specializată în domeniul penal, această instituţie de învăţămînt superior a desfăşurat o activitate circumscrisă problematicii criminalităţii, creînd un mediu prielnic cercetării criminologice. Academia de Poliţie ,,Ştefan cel Mare” a devenit, de fapt, cel mai important centru universitar şi ştiinţific de studiere a criminalităţii din Republica Moldova. Partea precumpănitoare a realizărilor criminologice din ultimii zece ani îi revine instituţiei numite. Aici s-au format şi majoritatea covîrşitoare a criminologilor autohtoni de astăzi6.
Un rol proeminent în impulsionarea şi afirmarea ştiinţei criminologice autohtone l-a jucat Valeriu Bujor. El a fost, de fapt, primul criminolog de specialitate de la noi. Animat de ideea constituirii unei şcoli criminologice autohtone şi dezvoltării, în genere, a ştiinţei criminologice de la noi, el a desfăşurat, neobosit, o activitate laborioasă întru realizarea acestor idealuri. De numele lui Valeriu Bujor ţin cele mai însemnate fapte ale ştiinţei noastre criminologice: elaborarea primului manual de criminologie şi a altor materiale didactice generale şi speciale, fondarea primei asociaţii de criminologie, înfiinţarea primei instituţii de învăţămînt cu specific criminologic, organizarea unei serii de conferinţe ştiinţifice în problemele criminalităţii, scoaterea din anonimat şi promovarea socială şi instituţională a criminologiei şi multe altele. Dar, poate cea mai importantă realizare a lui Valeriu Bujor a constat în educarea unei pleiade de discipoli şi de criminologi, care au contribuit la constituirea şi dezvoltarea ştiinţei criminologice, înregistrînd multe alte reuşite.
Unul dintre evenimentele criminologice remarcabile din această perioadă l-a reprezentat crearea unor unităţi de cercetare criminologică. Mai întîi, a apărut Laboratorul de cercetări ştiinţifice autogestionar al Academiei Naţionale de Poliţie ,,Ştefan cel Mare” (în anul 1991), a cărui destinaţie a fost de a cerceta criminalitatea şi a elabora mijloacele teoretice necesare pentru a ţine sub control fenomenul. Lipsa cadrelor ştiinţifice de specialitate a făcut ca unitatea de cercetare menţionată să nu fie pusă niciodată în funcţiune. În cadrul aceleiaşi instituţii de învăţămînt au fost, ulterior, formate şi alte structuri cu caracter ştiinţific. Numirea în funcţie de şef al unei asemenea subdiviziuni a lui Valeriu Bujor a marcat începutul activităţii criminologice de cercetare propriu-zisă. Puţin mai tîrziu (30 iunie 1995) este creat Centrul de cercetări ştiinţifice, fiind cooptaţi şi primii săi cercetători. Treptat, activitatea de cercetare a C.C.Ş. ia amploare, iar structura lui se extinde. Astfel, Centrul de cercetări ştiinţifice a devenit principalul agent de activitate criminologică, obţinînd numeroase realizări ştiinţifice7. Punerea în acţiune a unui agent de cercetare specializat a însemnat şi formarea primilor cercetători criminologi de profesie. Apoi, şi în cadrul Ministerului de Justiţie a fost creat un laborator de criminologie, fără a funcţiona însă efectiv.
Notabilă este şi fondarea în 1995 a Asociaţiei Independente de Criminologie din Republica Moldova (A.I.C.R.M.), al cărei preşedinte a fost ales Valeriu Bujor. Ea a constituit prima organizaţie a criminologilor, aducînd o contribuţie majoră la dezvoltarea ştiinţei criminologice, în faza iniţială de activitate. Dintre succesele acestei organizaţii neguvernamentale menţionăm: fondarea primei instituţii de învăţămînt cu specific criminologic; iniţierea de a organiza conferinţe ştiinţifice republicane cu problematică criminologică; adresarea mai multor demersuri Guvernului, Preşedinţiei şi Parlamentului întru promovarea activităţii criminologice, inclusiv crearea unui Centru Naţional de Criminologie etc. Cu timpul A.I.C.R.M. a căzut însă pradă intereselor meschine, abandonînd idealurile criminologice propuse. În prezent, Asociaţia Independentă de Criminologie din Republica Moldova zace în derivă şi nu mai constituie nici un liant al criminologilor, nici o organizaţie reprezentativă de promovare a ştiinţei criminologice şi nici un factor prolific de dezvoltare a criminologiei.
Asociaţia Tinerilor Jurişti Cercetători (A.T.J.C.), fondată în 1997, este o altă organizaţie neguvernamentală, care şi-a adus obolul la dezvoltarea ştiinţei criminologice autohtone. Adăpostind un nucleu de tineri criminologi, ea s-a făcut simţită prin desfăşurarea de cercetări criminologice, finalizate cu tipărirea unei serii de lucrări în domeniu. În vileag iese alcătuirea unui important instrument ştiinţific – ,,Gidul bibliografic de criminologie. Ediţii autohtone”, în colaborare cu Centrul de cercetări ştiinţifice al Academiei de Poliţie ,,Ştefan cel Mare”. De remarcat şi participarea la editarea primei publicaţii periodice autohtone cu specific predominant criminologic. A.T.J.C. a iniţiat şi o acţiune de intensificare a relaţiilor ştiinţifice dintre Republica Moldova şi România, prin donarea unor loturi de carte bibliotecilor din dreapta Prutului. Totuşi, A.T.J.C. s-a făcut utilă criminologiei în special prin încurajarea şi sprijinirea energică a tinerilor criminologi, oferindu-le o pavăză juridică necesară în afirmarea lor.
De notat că în perioada de independenţă postsovietică a avut loc crearea primei instituţii de învăţămînt cu profil criminologic – Colegiul de Criminologie din Chişinău. Evenimentul marcant s-a produs în 1995, pe lîngă Asociaţia Independentă de Criminologie din Republica Moldova. A.I.C.R.M. a lărgit în permanenţă această instituţie de învăţămînt superior de scurtă durată, formînd noi structuri inferioare şi superioare cu multiple ramificaţii teritoriale. Deşi a fost concepută ca o şcoală de pregătire a specialiştilor în criminologie şi un centru de cercetare criminologică, ea a deraiat în realizarea obiectivelor fundamentale şi strategice, iar majoritatea criminologilor nu şi-au găsit loc aici. Mai mult decît atît, fondurile financiare substanţiale procurate de centrul universitar constituit nu au servit cauzei criminologice, aşa cum se cuvenea.
O reuşită pentru ştiinţa criminologică autohtonă a constat în organizarea unei serii de conferinţe ştiinţifice şi de mese rotunde avînd ca obiect de discuţie cele mai stringente probleme de criminologie. Amintim, bunăoară: Conferinţa ştiinţifico-practică republicană ,,Strategia combaterii criminalităţii organizate în Republica Moldova”, 23-24 mai 1996, Chişinău şi Conferinţa ştiinţifico-practică republicană ,,Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova”, 26 februarie 1999, Chişinău. Aceste întruniri ştiinţifice au reunit cercetători şi practicieni, prilejuind un şir de lucrări ştiinţifice şi de propuneri concrete de ameliorare a situaţiei criminogene, expediate factorilor de decizie. Astfel, conferinţele desfăşurate au sensibilizat opinia publică, au iniţiat un dialog direct între cercetători şi practicieni, au oferit soluţii pentru reducerea criminalităţii, precum şi au impulsionat dezvoltarea şi afirmarea criminologiei. De observat este periodicitatea crescîndă a unor atare reuniuni ştiinţifice cu specific sau cu accente criminologice.
Printre evenimentele criminologice însemnate ale perioadei de independenţă postsovietică se numără şi realizarea primei publicaţii periodice de criminologie – Anuarul ştiinţific al Centrului de cercetări ştiinţifice al Academiei de Poliţie ,,Ştefan cel Mare” şi al Asociaţiei Tinerilor Jurişti Cercetători. Prima ediţie a anuarului a văzut lumina tiparului în anul 2000 şi a fost intitulată ,,Probleme actuale privind infracţionalitatea”. Tipărirea anuarului ştiinţific a răspuns oportun necesităţii de a pune în uz general tot mai vaste cunoştinţe dobîndite de criminologia autohtonă.
De menţionat, rolul deosebit jucat de prima publicaţie ştiinţifică periodică specializată de drept – ,,Legea şi viaţa”. Această revistă ştiinţifică autohtonă a fost inaugurată după cucerirea suveranităţii naţionale şi a favorizat dezvoltarea ştiinţilor juridice, dar şi a criminologiei, îndeosebi în primii ani de independenţă şi de reviriment spiritual. A contat faptul că ea apărea, la început, în două limbi (română şi rusă), ceea ce a determinat traducerea în limba română a mai multor lucrări de criminologie, contribuind, astfel, la devenirea ştiinţei criminologice autohtone. În anul 2000 publicaţia vizată îşi modifică forma şi statutul, luînd titlul ,,Revista Naţională de Drept”.
Din punctul de vedere al valorii şi al ţinutei ştiinţifice a lucrărilor de criminologie din perioada analizată, constatăm următoarele. O parte considerabilă a lucrărilor de criminologie sunt modeste, fiind lipsite de idei şi cercetări originale. Cercetătorii dau dovadă de ignoranţă în materie de teoria ştiinţei şi metodologia cercetării. Autorii recurg, de obicei, la traduceri neinspirate din surse de specialitate ruse, ticluind lucrări pseudoştiinţifice. Mai nou, sunt copiate fără discernămînt texte de criminologie din dreapta Prutului. Lucrările autohtone de criminologie se caracterizează prin plagiat, compilaţie, diletantism etc. De remarcat şi proasta cunoaştere a terminologiei româneşti de specialitate, primitivismul şi incorectitudinea crasă în exprimare. Aceste manifestări malefice ale criminologiei autohtone reprezintă o consecinţă a: 1) inexistenţei unor tradiţii solide în mediul criminologic autohton; 2) lipsei unei elite criminologice de valoare consacrate; 3) vidului din domeniul ştiinţei criminologice (cercetători, cunoştinţe etc.); şi 4) corupţiei generale (morală şi juridică) din societate.
Dezvoltarea sănătoasă a ştiinţei criminologice autohtone este perturbată şi de o altă moştenire degradantă lăsată de ocupaţia ruso-sovietică. Este vorba de năravul potentaţilor (ştiinţifici şi administrativi) de a-şi impune numele pe lucrările elaborate de alţii. O asemenea practică păguboasă a constituit un impediment major în afirmarea tinerilor cercetători şi a generat un sistem ineficient de activitate ştiinţifică.
Totuşi, în ultimii ani se observă o anumită tendinţă de ameliorare a situaţiei din domeniul criminologiei: pe de o parte, lucrările de valoare sunt tot mai multe, iar pe de altă parte, se afirmă o nouă generaţie de criminologi, capabilă a schimba starea actuală de lucruri.
Trebuie subliniat faptul că ştiinţa criminologică autohtonă capătă personalitate. Se prefigurează, din ce în ce mai transparent, un specific al criminologiei noastre. Această calitate se face simţită prin aspectele supuse cercetării, prin problemele sesizate şi modul de formulare a lor, prin căile de rezolvare a problemelor vehiculate, prin cunoştinţele proprii, iar în consecinţă, prin concepţia înfiripată despre obiectul de studiu. De precizat că lucrările de criminologie elaborate în timpul ocupaţiei ruso-sovietice nu posedau un specific naţional atît de pronunţat. El a fost, probabil, estompat de spiritul rusesc care domnea în criminologia sovietică.
Numeroasele realizări ale ştiinţei criminologice autohtone înregistrate în perioada de independenţă postsovietică impresionează cu atît mai mult cu cît condiţiile de activitate ale criminologilor le-au fost în multe privinţe vitrige. Astfel, majoritatea cercetărilor au fost desfăşurate pe cheltuiala criminologilor, pentru că nici statul, nici societatea civilă nu prea au finanţat investigaţiile criminologiei (cu unele excepţii), în pofida escaladării fără precedent a criminalităţii şi a vociferărilor sterile de îngrijorare. Şi publicarea realizărilor ştiinţifice a constituit o dificultate, cercetătorii fiind nevoiţi a scoate adesea bani din propriul buzunar pentru aceasta. Dotarea tehnică a activităţii de cercetare criminologică a fost şi mai proastă. De aceea, putem spune că criminologia autohtonă a fost propulsată în parte de entuziasmul cercetătorilor.
Atestăm un progres la capitolul teze de doctorat susţinute în materie de criminologie. Progresul rezidă în numărul tezelor de doctorat susţinute, nu şi în valoarea lor ştiinţifică, care lasă deocamdată mult de dorit. Din păcate, instituţia doctoratului acuză multiple deficienţe. Poate cea mai descurajatoare pentru cercetătorii de valoare este că doctorandul trebuie să suporte cheltuielele de susţinere a tezei, ele depăşind de zeci de ori salariul mediu al unui criminolog.
Aşadar, faptele prezentate permit a conchide că anume în perioada de independenţă postsovietică ştiinţa criminologică autohtonă a atins faza de constituire propriu-zisă. Or, o ştiinţă există cu adevărat atunci cînd sunt întrunite, cel puţin, următoarele condiţii: 1) existenţa unor cercetători în domeniu; 2) obţinerea unor cunoştinţe originale, relativ ample, în materie; 3) personalizarea; 4) capacitatea de a oferi un minim de suport activităţii practice. Evident, în cazul de faţă concepem ştiinţa nu în sens îngust, ci în sens larg, adică nu doar ca un sistem de cunoştinţe, ci şi ca o activitate socială. Considerăm că criminologia autohtonă corespunde, în linii mari, acestor cerinţe şi, prin urmare, putem vorbi despre o ştiinţă ca atare. Desigur, pînă criminologia autohtonă va deveni, pe deplin, o ştiinţă mai este încă timp. Totuşi, faptul dat reprezintă realizarea criminologică supremă din perioada analizată.
La capătul studiului efectuat ţinem a preciza, pentru a preveni eventualele discuţii pe marginea preciziei datelor folosite, că ele ar putea fi, într-adevăr, incomplete (este posibil ca unele lucrări să fi rămas doar în colecţiile particulare etc.). Cu toate acestea, considerăm că informaţiile avute la dispoziţie reflectă în mare parte realitatea, iar concluziile trase în temeiul lor rămîn în picioare.
În încheiere, exprimăm speranţa că acest prim efort de a reconstitui întrucîtva evoluţia ştiinţei criminologice autohtone va fi succedat de noi contribuţii ale criminologilor noştri.
NOTE
1 Optăm pentru sintagmele (calificativele) ,,ruso-ţarist’’ şi ,,ruso-sovietic’’, deoarece ele reflectă, considerăm, adecvat caracterul perioadei şi al imperiului.
2 Vezi, de ex.: Ştefan Ciobanu, Basarabia (populaţia, istoria, cultura), Editurile Clio şi Ştiinţa, Bucureşti-Chişinău, 1992 şi Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Palade, Basarabia în cadrul României întregite (1918-1940),Editura Universitas, Chişinău, 1993.
3 Vezi şi opinia lui Valeriu Bujor despre acest aspect, în O suşcinosti prestupnosti, Chişinău, 1998, pp.62-88.
4 Precizăm că o serie de lucrări au apărut (în revistele de ştiinţă) atît în limba română, cît şi în limba rusă. Ghidul bibliografic de criminologie. Ediţii autohtone, care a servit drept sursă de imformaţii empirice pentru acest studiu, include menţiuni doar despre varianta română a lucrărilor. De aceea, lucrările care au şi varianta rusă n-au nimerit printre lucrările de limbă rusă calculate, ele fiind incluse între lucrările de limba română. Totuşi, considerăm că se impune, prin prisma contribuţiei la cultura naţională, anume un astfel de calcul.
5 Vezi despre acest subiect şi viziunea lui Valeriu Bujor, în Criminalitatea şi societatea, Legea şi viaţa, nr.6/1993.
6 Vezi mai amănunţit în Academia de Poliţie ,,Ştefan cel Mare”: istorie şi contemporaneitate, Chişinău, 2000.
7 Vezi mai detaliat în Academia de Poliţie ,,Ştefan cel Mare”: istorie şi contemporaneitate, Chişinău, 2000 şi în Poliţia Republicii Moldova: evenimente şi fapte. 1990-2000, Chişinău, 2000.
