(Valeriu Bujor. Cuvânt în apărarea criminologiei.
Legea şi viaţa, nr. 3(950) din 1994, Chişinău, 1994. (pp. 23-25)
Creşterea vertiginoasă şi nivelul ameninţător al criminalităţii, modificările periculoase în structura ei, pot avea urmări ireparabile pentru Moldova. Actualmente nivelul real al criminalităţii mărturiseşte că societatea noastră a atins acea limită nefastă, după care începe procesul de autonimicire şi degenerare a naţiunii. Un pericol deosebit îl prezintă criminalitatea organizată. Astăzi nu e o problemă mai importantă în societate decât cea legată de combaterea criminalităţii, fapt înţeles de toţi.
Cu regret, conştientizarea acestui lucru nu e însoţită de măsuri adecvate pericolului. Poziţia celora de la guvernare revocă, cel puţin, nedumerire. Crearea diferitor comisii şi consilii nu e altceva decât o imitare a stilului de activitate din epoca comunistă, real însă se face puţin. La rândul său şi acest puţin fiind sortit chiar de la bun început insuccesului.
Pot fi numiţi o serie de factori ce determina acest lucru. Mă voi referi la factorul primordial. Premisa necesară eficacităţii măsurilor de control asupra criminalităţii este rezolvarea justă a problemelor legate de cunoaşterea esenţei fenomenului de crimă, aprecierea stării şi tendinţelor criminalităţii în republică; descoperirea determinantelor fenomenului în cauză, factorilor şi împrejurărilor ce favorizează săvârşirea infracţiunilor; pronosticarea criminalităţii şi modelarea noii realităţi sociale în coraport cu procesul economic, cultural ce derulează în republică; elaborarea concepţiei, strategiei de combatere a criminalităţii şi crearea unui sistem efectiv de combatere a infracţionismului.
Toate aceste probleme poartă un caracter pur practic, însă elaborarea lor presupune o solidă bază ştiinţifică. Anume asigurarea teoretică a măsurilor de control asupra criminalităţii lipseşte. Cu regret, Moldova rămâne una din puţinele ţări (ce pretinde a se înscrie în lumea civilizată) unde nu se fac investigaţii criminologice fundamentale şi nu există nici o instituţie sau un centru criminologic. În acest domeniu Moldova nu pregăteşte cadre şi nu voi fi departe de adevăr menţionând că criminologul-investigator este una din cele mai rar întâlnite profesii în republică.
Şi dacă plasam alături de acest factor primordial neasigurarea ştiinţifică a combaterii infracţionismului şi lipsa unei baze juridice ce ar corespunde noii realităţi criminologice plus incapacitatea organelor de drept de a activa în noile condiţii, incompletarea de cadre şi asigurarea tehnico-materială etc. devine clar de ce nu suntem în stare de a lua sub control criminalitatea obişnuită, nemaivorbind de combaterea eficientă a criminalităţii profesionale, corupţiei şi criminalităţii organizate. Şi dacă pericolul criminalităţii este perceput de toţi, atunci necesitatea asigurării teoretice a măsurilor de control asupra criminalităţii nu e înţeleasă deplin. Doar şefii organelor de drept şi de menţinere a ordinii publice se străduie să atenţioneze problema în cauză. Din păcate, fără succes.
Prin acest articol accentuăm existenţa problemei nominalizate pentru a-i determina într-o măsură oarecare pe cei de la guvernare să întreprindă paşi concreţi întru rezolvarea ei. E timpul să înţelegem – nu putem efectua un control asupra criminalităţii doar în baza bunului simţ, deoarece analiza fenomenului crimă, cauzelor acestuia, elaborarea măsurilor de control necesită cunoştinţe speciale. Cum nu pot fi ignorate legităţile economice în economie, aşa este inacceptabil a nu ţine cont de legităţile dezvoltării, manifestării acesteia în combaterea criminalităţii. Ignorarea lor ne costă scump.
Reieşind din cele expuse este evident pericolul deteoretizării problemei criminalităţii. Cu părere de rău, pericolul deteoretizării problemei în cauză are ca factor şi starea de criză din cadrul ştiinţei criminologice. Ultima are ca scop elaborarea şi propunerea măsurilor de control asupra criminalităţii în baza cunoaşterii esenţei şi manifestărilor fenomenului crimă. Ca atare criminologia (mulţi o confundă cu criminalistica) are ca obiect crima ca fenomen social (criminalitatea), legităţile manifestării şi existenţei acesteia în societatea umană, cauzele criminalităţii, alţi factori ce determină şi favorizează săvârşirea infracţiunilor; particularităţile personalităţii infractorului. Criminologia, de asemenea, studiază consecinţele sociale ale infracţionismului, problema victimei (victimologia), în criminologie se cuprinde, de asemenea, şi statistica criminologică, pronosticul criminologic, profilaxia.
La majoritatea juriştilor care au luat cunoştinţă de criminologia din ultimii 30 ani le-au rămas asociaţii neplăcute: criminologia a fost menită să asigure şi să întemeieze „ştiinţific” interesele puterii în aspectul combaterii infracţionismului, bazându-se pe nişte postulate pur ideologice gen: în societatea socialistă nu există cauze ce ar fi generat criminalitatea. Criminalitatea era interpretată ca rudiment al societăţii precedente, adică celei capitaliste, ca influenţă negativă a ideologiei capitaliste; confruntare în plan mondial a socialismului şi capitalismului; unele deficienţe de ordin subiectiv ce ţin de dificultăţile fondării societăţii comuniste. De asemenea, se postula cum că criminalitatea la etapa de trecere de la societatea socialistă la cea mai înaltă treaptă de dezvoltare a societăţii umane – cea comunistă, scade necontenit nivelul criminalităţii, dispare criminalitatea organizată şi cea profesională, diminuează manifestările violenţei criminale, etc. De aici profilaxia se proclamă ca o direcţie prioritară a sistemului de combatere a criminalităţii. Fireşte criminologii se aflau în faţa dilemei: să se conducă în investigaţii de dogmele ideologice ori să ocolească problemele „acute”. Cu regret o bună parte din criminologi s-au făcut renumiţi în ştiinţa sovietică rămânând în limitele postulatelor sus-numite. Cu toate că se afirma despre o bază metodologică unică (teoria marxist-leninistă) pe care se întemeiau criminologii în investigaţii, concluzionăm lipsa oricărei metodologii în acest domeniu.
Criza în care se află astăzi criminologia noastră, în mare măsură, a fost provocată şi de faptul că evolua izolat de cursul mondial al ideilor criminologice, ignorând concomitent bogata moştenire criminologică din propriile ţări. A fost fondată, după cum ştim, criminologia „sovietică” şi „socialistă”, respingându-se până nu demult orişice materie de ordin „burghez”. Pot fi enumăraţi şi alţi factori ce au adus criminologia din ţările fostului lagăr socialist într-o stare de criză. Cele remarcate mai sus plus practica socială permit a concluziona: criminologia fiind bazată pe dogmele ideologice comuniste şi în prezent reprezentându-şi aceste veşminte şi-a demonstrat insolvabilitatea. De aceea astăzi pe ordinea zilei figurează nu numai sarcina desfăşurării de mai departe a problemelor fundamentale ale criminologiei. Majoritatea dogmelor necesita o reviziune totală.
Cu părere de rău constatarea acestei stări de lucru e departe însă de soluţionarea problemelor criminologice de azi. E puţin probabil ca în timpul apropiat să fim martori ai unor noi concepţii în criminologie.
Într-o anumită măsură această stopare poate fi explicată prin faptul că generaţia în vârstă nu mai e în stare să schimbe ceva, i-ar noua generaţie de criminologi întâmpină dificultăţi la revederea dogmelor ce s-au înrădăcinat în criminologie, cât şi la propunerea noilor idei.
Ţin să menţionez că în ceea ce priveşte dezvoltarea teoriilor criminologice particulare starea lucrurilor este mult mai satisfăcătoare. Pot fi folosite cu succes multe din elaborările criminologice concrete.
Revizuind moştenirea criminologică trebuie să fim atenţi şi conştienţi de faptul că nu totul ce a fost generat de criminologia socialistă se cere a fi trecut la muzeul de idei inutile. Analiza critică a criminologiei s-o facem cu tact fără a trece la personalitate. Căci a distruge până la temelie am însuşit demult. Incapacitatea criminologiei sovietice socialiste de a face faţă noilor realităţi criminologice încă nu serveşte dovadă a inutilităţii acesteia. Viaţa dictează necesitatea dezvoltării criminologiei în Moldova. Eficacitatea măsurilor de control asupra criminalităţii în republică poate fi asigurată doar pe o solidă bază teoretică, care, la rândul ei, nu poate fi fondată numai în temeiul criminologiei. Un adevăr confirmat de practica internaţională de combatere a criminalităţii. Practica ţărilor avansate ne poate servi drept model de rezolvarea problemei conturate. Pentru aceasta este nevoie ca cei de la putere să fie cointeresaţi a asigura liniştea în republică, garantând securitatea fiecărui cetăţean, să înţeleagă, în sfârşit, necesitatea unei solide baze ştiinţifice pentru măsurile de control asupra criminalităţii.
Aş vrea să fiu optimist, dar puţin probabil că atitudinea noului parlament în problema abordată va devia esenţial de stilul vechi de activitate.
Vom trăi şi vom vedea.
VALERIU BUJOR, doctor în juridică, criminolog
