Valeriu Bujor. Criminalitatea şi societatea. În Legea şi viaţa, nr. 6/1993 (pp. 7-10)

Ultimii ani atestăm un fapt pozitiv-societatea a devenit mai informată despre starea criminalităţii din republică şi măsurile de combatere a ei. Dar lipsa unor comentarii calificate la statistica publicată şi fluxul de informaţii oribile din cronica criminală provoacă oamenilor frică pentru ei şi apropiaţi, incertitudine în ziua de mâine. La rândul său, frica de atentatele criminale generează modificări negative în psihica umană.

Din altă parte, în mediul locuitorilor creşte nu numai frica. Tot mai mulţi oameni se exprimă pentru înăsprirea sancţiunilor penale, pentru pedeapsă capitală a asasinilor şi mituitorilor, violatorilor şi hoţilor – creşte setea de răzbunare. Desigur, asemenea criminali provoacă dispreţ şi indignare, precum şi solicitări pentru a-i pedepsi. Aşa este.

Dar e foarte rău, chiar periculos pentru societate, acea stare când crima săvârşită provoacă nu numai ură faţă de criminal şi setea de răzbunare, dar pentru un act de violenţă răsună apelul de a aplica vinovatului o şi mai aspră constrângere. Nu e bine, dacă sentimentele noastre nu trezesc la viaţă şi alte imbolduri – dorinţa dea sesiză şi a înţelege, de a pătrunde în esenţa acestui fenomen. Nu e bine, dacă în societate lipseşte înţelegerea şi compasiunea faţă de cei decăzuţi. Doar cât de paradoxal n-ar răsuna, criminalul e de asemenea victimă a acelui sistem social în care a crescut. Cu 160 ani în urmă Ad. Chetle scria în acest sens: „…Delictele oamenilor provin nu atât din viciile unor culpabili aparte, cât din starea societăţii în care au fost aruncate aceste persoane”[1], şi în continuare: „Societatea conţine în sine germenele tuturor crimelor, care urmează a fi săvârşite. Ea le pregăteşte într-un anumit sens şi criminalul e numai o unealtă de îndeplinire a lor”[2]. Deci, nu e bine, dacă după faptele lor imorale şi criminale nu vezi imoralitatea sistemului social a acelui stat, ce a creat un sol fertil pentru decăderea moravurilor, inechităţii şi apatiei sociale.

Despre interdependenţa între starea organismului social (societatea) şi starea criminalităţii nu se vorbea anterior, pe atunci în ştiinţa criminologică doar se postula că în societatea socialistă nu sunt şi nici nu pot fi cauze a criminalităţii, că nivelul ei este în continuă scădere, iar în societatea comunistă va dispărea cu totul.

Netemeinicia unor asemenea afirmaţii este evidentă, de aceea nu ne vom aprofunda în critică. Pentru a vorbi la concret voi apela la statistica celor mai greve manifestări a criminalităţii violente în Moldova, încercând să urmărim raportul nominalizat.[3]

Până a face o careva analiză este necesar a cita un şir de teze referitoare la problema respectivă, măcar în linii generale să determinăm caracteristica violenţei ca fenomen social şi legităţile de manifestare a ei în societatea umană.

Din punct de vedere senzitiv, empiric, violenţa este influenţa unui subiect de raport social (personalitate, grup social, clasă, stat) asupra altui subiect; un act de aplicare a forţei, redus la constrângere, reprimare directă sau nimicire a obiectului de violenţă. Asemenea influenţă are un scop de realizare a intereselor proprii şi de satisfacere a necesităţilor contrar voinţei, dorinţei obiectului violenţei şi în detrimentul intereselor lui. Cu alte cuvinte, comportarea violentă prezintă prin sine o afirmare a propriei persoane pe contul altui subiect de raport social. Interesele vitale şi bunăstarea unor persoane se aduce în jertfă altora.

Violenţa este rezultanta combinată a factorilor sociali, biologici (genetici), începuturile căreia se trag din vremuri străvechi.

Într-adevăr, să nu credem ca pentru a supravieţui strămoşii noştri, separându-se cu 10 mln. În urmă de regnul animal, au recurs la metode civilizate. Calea îndelungată a umanităţii de la sălbătăcie şi barbarism a constituit o perioadă de dominaţie a violenţei.

Cu creşterea rolului mediului social, trecerea evoluţiei la selecţia nivelului de organizare a structurilor sociale, substructura biologică (adică calităţile incluse în genotip) n-a dispărut. Genotipul omului, în opinia mea, ca şi cum „se congelează”, gata „să se includă” cum numai vor apărea condiţiile corespunzătoare. Apărând în temeiul biologic, moştenitor, violenţa se manifestă intr-un alt mediu calitativ-social. Şi dacă o organizaţie socială a societăţii contribuie la apariţia, spre exemplu, comportării altruiste, apoi alta – dimpotrivă – la apariţia violenţei, într-un cuvânt, din arsenalul genetic al omului în fiecare epocă istorică nu se realizează întregul potenţial genetic, dar numai acea parte a lui, ce corespunde condiţiilor sociale formate la etapa şi locul respectiv. Aceasta, probabil, se întâmplă, de aceea, că în viaţă întotdeauna se vor solicita acele calităţi, care permit optimal organismului să se adapteze la condiţiile concrete ale mediului, şi deci, în cele din urmă, la formarea personalităţii, la comportarea căreia un rol considerabil exercită condiţiile sociale. De sistemul social, organizaţia socială a societăţii depinde ce raporturi vor predomina între indivizii care le constituie. Iată de ce studierea unui sistem concret de raporturi sociale trebuie să servească ca punct iniţial de analiză a violenţei şi criminalităţii violente.

Cea mai potrivită noţiune despre valorile ce domină într-o anumita societate este bunăstarea membrilor care o constituie, adică valoarea fiecărui om aparte, viaţa şi sănătatea, onoarea şi demnitatea lui.

Frecvenţa înalta sau mică de săvârşire a crimelor violente grave de rând cu alţi indici, spre exemplu, productivitatea muncii, calitatea vieţii, nivelele mortalităţii şi durata medie de viaţă, procesele migrator şi emigrator, nivelul sinuciderilor, narcomaniei, alcoolismului etc. permit a compara structura socială, existentă la etapa actuală în diverse societăţi sau în una şi aceeaşi societate în timp diferit din punct de vedere a bunăstării indivizilor din structura socială respectivă.

Organizaţia socială a societăţii e cu atât mai înaltă şi eficientă, cu cât mai bine ea serveşte bunăstării indivizilor. De aceea cu cât mai mult o societate „produce” în cadrul ei subiecte care jefuiesc, omoară, violează, cu atât sunt mai insuficiente raporturile sociale, viaţa socială, ce îl deprinde pe om la un mod chibzuit de acţiune, la concesii în interesele altora.

Odată cu creşterea culturii, învăţământului, bunăstării, indivizilor, rolului social de organizare a societăţii, pe măsura avansării ei pe calea civilizaţiei şi progresului, ca şi cum are loc „atenuarea” moravurilor, ameliorarea naturii umane.

De aici, probabil, trebuie sa se reducă treptat raporturile întemeiate pe violenţă. Presupunem că şi criminalitatea violentă, se va restrânge, producându-se modificări de structură a ei în aspectul reducerii celor mai grave forme de violenţă (omoruri, violuri, jafuri). Deci, peste o perioadă îndelungată de timp trebuie să se constate (în condiţiile dezvoltării normale a societăţii) o tendinţă generală de scădere a criminalităţii violente şi a celor mai grave manifestări ale ei. Totuşi, nu sunt excluse (în limitele tendinţei menţionate) unele perioade de creştere. Fiecare societate, presupunem, se va deosebi prin nivelul, specificul său de manifestare a fenomenului de violenţă, fapt ce se află în dependenţă directă de structura socială, particularităţile naţionale şi culturale ale ei. Putem afirma: prezenţa unui anumit nivel de violenţă în societate este un fenomen normal. Dar depăşirea nivelului respectiv va atesta tendinţe nefavorabile într-o asemenea structură socială, iar atunci când creşterea violenţei depăşeşte cu mult creşterea populaţiei, putem să confirmăm procesele distructive din societate şi că ea se află în pragul unor mari perturbări sociale.

Descoperirea esenţei violenţei şi determinarea legităţilor generale a ei permit a conchide, că criminalitatea violentă, într-adevăr, poate servi drept unul din cei mai importanţi indici ce caracterizează sistemul raporturilor sociale, şi cu ajutorul căruia putem stabili „diagnoza” corespunzătoare a oricărei societăţi.

Să apelăm la statistica criminalităţii violente grave din Basarabia, ce va servi punct de pornire la efectuarea analizei. În medie, anual în 1873-1875 aici s-au săvârşit: circa 100 omoruri, 50 violuri, 140 jafuri. Coeficienţii formelor de criminalitate respective au constituit corespunzător: omoruri – 8,6; violuri – 4,3; jafuri – 10,1. Iar coeficientul general (sumar) al tipurilor de criminalitate nominalizate (aici este indicat – CfV „coeficientul violenţei”) a constituit – 25,0.

În 1876-1880 CfV a constituit – 26,3, în 1881-1885 – 23,9; în 1886-1890 – 27,7; în 1891-1895 – 31,3 şi în 1896-1900 – 33,1.

Ulterior vom utiliza termenul „coeficientul distructivităţii” – CfD prin care se măsoară creşterea anuală a violenţei în societate. În medie pe anii 1873-1900 (27 ani) anual violenţa în Basarabia a constituit – 0,31 unităţi. Aici se cuvine a menţiona că nivelul tipurilor de violenţă nominalizate mai sus a crescut în aceiaşi ani cu 132,4%, concomitent populaţia a crescut cu 189,1%, adică procesul de acumulare a violenţei rămânea în urmă de procesele demografice. Este necesar, de asemenea, a menţiona ca în Basarabia formele de criminalitate indicate se săvârşeau nu mai frecvent decât în Imperiul Rus în ansamblu, precum şi în alte ţări din Europa de prin acele timpuri: Franţa, Prusia, Polonia, Anglia.

Sa apelăm acum la o statistică mai actuală, începând cu 1971, căci anume din acest an se întreţine statistica oficială a criminalităţii din republica noastră, nivelul celor mai grave forme de violenţă sancţionabilă pe cale penală a crescut în permanenţă. Însă creşterea aceasta este diferită. Dacă CfV pe anii 1971-1975 constituia în medie (pe an) – 17,0, apoi în anii următori reflecta corespunzător: 1976-1980 – 23,7; 1981-1985 – 32,5. În 1986 constatăm o careva reducere a CfV, după care începe o creştere bruscă a tuturor indicilor CfV de la 28,5 din 1986 până la 79,0 în 1992. Coeficientul distructivităţii pe ultimii 6 ani a constituit 8,4 unităţi pe an, atunci când până la 1985 a fost 1,5. Deci, procesul de înteţire a violenţei în societate până în 1985 a crescut de 5 ori, iar din 1986 până în prezent a crescut de 24 ori mai repede comparativ cu 100 ani în urmă. Faptul acesta este confirmat şi de alţi indici. Astfel, dacă nivelul formelor de violenţă menţionate a crescut în ultimii 20 de ani cu 464,7%, apoi nivelul populaţiei în aceeaşi perioadă de timp – numai cu 120,7%.

După cum se vede în prezent nivelul criminalităţii violente grave este cu mult mai înalt decât în Basarabia, dar după cum indică statistica nu este mai înalt decât în întregime în fosta URSS din anii 1971-1990. Totodată, nicidecum nu se poate compara cu starea criminalităţii violente din ţările capitaliste dezvoltate, unde, cu toate că se constată creşterea criminalităţii, această creştere e stabilă şi nu este înaltă, numărul manifestărilor de criminalitate violentă celor mai grave are o tendinţa spre descreştere.

În afară de modificările cantitative ale criminalităţii violenţe menţionate mai sus se constată tendinţa unor schimbări bruşte şi a indicilor calitativi cu ei: creşte numărul de omoruri şi violuri, săvârşite cu deosebită cruzime; multe crime se săvârşesc cu aplicarea armei; creşte numărul de atentate asupra reprezentanţilor organelor de drept; este înaltă cota crimelor violente săvârşite de minori şi femei; sporeşte cota atentatelor în grup etc.

Analiza citată, caracterizând fenomenul violenţei, indică creşterea ei bruscă, – unul din primele simptome ce semnalizează o „societate bolnavă”. Mai mult ca atât, ritmul de înteţire a violenţei a suprasaturat societatea la sfârşitul anilor 80, proporţiile căruia au constatat contradicţii profunde în societatea noastră, constituind un primordial simptom al unei catastrofe sociale crescânde în Moldova.

Ce s-a întâmplat cu noi, dacă am ajuns „la orientarea spre violenţă”[4] se devalorizează viaţa omului?

N-avem posibilitatea să descriem toţi factorii ce au contribuit la aceasta. Voi menţiona doar că violenţa de astăzi, în opinia mea, este rezultatul încălcării mersului autodezvoltării fireşti a societăţii, substituirii mecanismelor de autoreglare ale sistemului social şi tentativele de a o transforma după un anumit plan.

Probabil, existau careva legi imperceptibile de viaţă care nu se cuvin neglijate, cu atât mai mult încălcate, deoarece aceasta se poate transforma în catastrofă. Astăzi culegem roadele experimentului social, inventat de bolşevici.

Lipsa unor baze civilizate de viaţă în fosta uniune a adus la modificarea elementului uman, la deformarea personalităţii, aceasta fiind o catastrofă cu mult mai periculoasă, decât cea ecologică sau atomică.

Violenţa, sadismul, cruzimea, vandalismul, sălbătăcia, samavolnicia s-au acumulat ani la rând, fără a găsi o ieşire, deoarece există monopolul statului asupra violenţei şi fărădelegilor. Acum, când s-a încălcat monopolul, când a sosit „libertatea” ticăloşia iese la suprafaţă din cele mai obscure colţişoare ale „eu-lui” uman. Fireşte, oamenii noştri, care niciodată n-au beneficiat de drepturi, n-au avut experienţa de institualizare a drepturilor civile (în primul rând prin intermediul institutului de proprietate); în esenţă, neposedînd experienţa libertăţii şi concepând-o ca samavolnicie – altfel nici nu puteau (şi nici nu pot) să-şi realizeze interesele şi sa-şi satisfacă necesităţile decât prin violenţă. Puţină speranţă, că în curând oamenii acestea, incapabili a soluţiona conflictele dintre ei prin violenţă, vor putea rezolva conflicte teritoriale, politice, etnice etc. prin alte mijloace. Investigaţiile citate, analiza lucrărilor în problema violenţei sociale, articolele din mass-media, luările de cuvânt ale activişti-lor politici din Moldova, precum şi evenimentele pe care le atestăm în ultimul timp, confirmă spusele de mai sus. Exemplu: circa 61% din cei maturi şi 86% din minori acceptă aplicarea forţei faţă de alţi oameni. Printre condamnaţii de săvârşirea crimelor violente indicele respectiv e şi mai înalt, constituind 83% şi 92%.

Analiza stării criminalităţii violente, precum şi investigaţiile sociologice citate, nu pur şi simplu vorbesc că în societatea noastră s-a stabilit o orientare spre violenţă; acestea, din păcate, demonstrează că orientarea respectivă în ultimii 6-7 ani a început a domina, formând în societate un înalt potenţial de violenţă, care trebuia să se realizeze. În care forme anume (fapte violente general penale, dezordine în masă, revoluţii, războaie) – a depins deja de amănunte. În acest context se cuvine a menţiona: războiul din Transnistria a constituit una din forme de realizare a acestui potenţial, de rând cu creşterea criminalităţii violente, vandalismului şi cruzimii.

Din păcate, şi astăzi sistemul de raporturi sociale care s-a păstrat (în pofida tuturor tentativelor de a-l reforma) reproduce în proporţii crescânde raporturi de violenţă în toate sferele şi la toate nivelele organismului social. Nu constatăm semne de modificare a mentalităţii oamenilor noştri. Orientarea spre violenţă dominează, păstrând, totodată, un înalt potenţial de violenţă în societate, fapt, care la rândul său, condiţionează pe viitor o creştere destul de înaltă a diverselor forme de comportare violentă. Deja actualmente nivelul violenţei şi ritmurile de acumulare a ei mărturisesc că societatea noastră bolnavă a atins acea limită periculoasă, după care începe procesul de autonimicire şi degenerare a etnosului.

Cât de mult aş dori ca pronosticurile respective să fie greşite! Dar starea ecologică catastrofală a republicii, nivelul mortalităţii infantile şi durata medie a vieţii, procesele demografice ce au loc, nivelul de alcoolizare şi narcotism, calitatea vieţii, numărul în creştere al copiilor născuţi cu defecte mintale şi fizice (lista respectivă poate fi continuată) confirmă trista concluzie – Moldova se afla în pericol! Şi pericolul respectiv se ascunde în societate. În societatea aceasta se află un potenţial capabil să contribuie la renaşterea spirituală şi la salvare. Întrebarea constă doar în faptul: vom folosi acest potenţial sau ne vom pierde în nefiinţă, cum au dispărut cândva civilizaţii, imperii, poare?!

Astăzi în faţa societăţii se află calea îndelungată de izbăvire de „orientarea spre violenţă”.

Trecerea de la violenţă sau măcar minimalizarea ei, ca metodă de soluţionare a oricăror conflicte, necesită de la fiecare individ, grup social şi de la societate în întregime un nivel mai înalt în aspectele social, cultural-istoric, intelectual, psihologic şi moral. Altfel spus, este necesar un alt nivel de maturitate socială şi spirituală a oamenilor. Procesele ce se produc la momentul actual în republică: introducerea mecanismelor economiei de piaţă, recunoaşterea proprietăţii private, modificările din sistemul politic, ne fac să sperăm, că societatea noastră va păşi, în cele din urmă, în albia autodezvoltării normale, fireşti, cava începe renaşterea spirituală a poporului.

Este imposibil a aborda într-un articol întreaga gamă de probleme ce vizează, „societatea – criminalitatea”, dar cele expuse mai sus ne fac să conchidem; într-adevăr, criminalitatea prezintă unul din cei mai importanţi indicatori ai contradicţiilor şi disfuncţiilor din viaţa vitală a organismului social, unul din parametrii ce reflectă starea societăţii la etapa respectivă a dezvoltării istorice.

Valeriu BUJOR, doctor în juridică


[1] Ad. Chetle. Fizica socială, publ. În 1858, V. 1, pag. 51.

[2] Aceeaşi sursă, pag. 13.

[3] Apelez anume la această formă de criminalitate deoarece este mai puţin latentă, precum şi din consideraţiile că asemenea fapte au fost constatate crime, practic, pe toate timpurile şi la toate popoarele.

[4] Prin noţiunea „orientarea spre violenţă” concep exprimarea orientării valorice în forma social-determinantă a predispunerii personalităţii faţă de atitudinea-poziţia stabilită din timp la alegerea violenţei ca mijloc de realizare a intereselor şi satisfacerea necesităţilor proprii.