Octavian BEJAN, Chişinău, 2007
Cuvînt înainte
La ora actuală, societatea este afectată, într-o mare măsură, de criminalitate, deşi ilegalităţile în general urcă la cote deosebit de înalte. Astfel, criminalitatea constituie o problemă care ar trebui să îngrijoreze toată lumea: cetăţeni, politicieni, oameni de ştiinţă, lucrători ai organelor de drept etc. Dintre toate tipurile de criminalitate, corupţia are actualmente, poate, cea mai nefastă influenţă asupra societăţii, fiind un obstacol major în dezvoltarea ei. Din aceste considerente, este corectă includerea problemei corupţiei printre priorităţile autorităţilor publice, fapt reflectat în majoritatea covîrşitoare a documentelor strategice, precum: Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei, Planul de acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova. Programul de activitate al guvernului pentru anii 2005-2009 „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”. Mai mult decît atît, a fost adoptat un document special – Strategia de prevenire şi combatere a corupţiei. În condiţiile menţionate, rolul cercetătorilor constă în acordarea unui suport ştiinţific fundamental şi, totodată, amplu activităţii de prevenire şi contracarare a faptelor de corupţie, iar fiecare contribuţie în acest sens este salutară, inclusiv lucrarea de faţă. Monografia Corupţia: noţiune, prevenire şi contracarare completează fondul literaturii ştiinţifice în problemă, alăturîndu-se eforturilor altor cercetători autohtoni, cum ar fi Sergiu Ilie, Vasile Lapteacru, Lilia Caraşciuc, subsemnatul, precum şi mulţi alţii care au rezervat unele cercetări acestei teme. Autorul face o analiză a definiţiilor şi conceptelor dezvoltate în ştiinţa naţională, le valorifică şi propune o definire proprie, contribuind astfel la dialogul ştiinţific. Acest dialog este deosebit de important, dat fiind faptul că ştiinţa autohtonă, practica şi conştiinţa socială este dominată încă de viziunea îngustă consacrată în ţările ex-socialiste, care refuza abordarea complexă a corupţiei, reducînd-o la mituire. De remarcat că atenţia cercetătorului s-a concentrat asupra aspectelor criminologice ale fenomenului, ceea ce şi-a găsit oglindire în definiţia propusă. Pe baza conceptului elaborat, criminologul analizează reglementările penale în vigoare, încercînd să dezvăluie prin studiu normativ complexitatea fenomenului şi diversitatea formelor pe care le poate îmbrăca acesta. Analiza empirică întreprinsă poate servi drept punct de plecare pentru discuţii interesante pe marginea manifestărilor concrete ale corupţiei, sub un unghi de vedere inedit în ştiinţa autohtonă. O componentă a cercetărilor realizate de autor au vizat relevarea însuşirilor fenomenologice ale corupţiei. În consecinţă, au fost distinse patru ipostaze ale fenomenului, denumite: corupţie individuală, corupţie sectorială, corupţie socială şi corupţie generală. Ele reflectă modul în care acest fenomen criminal poate afecta societatea, specificul lui în funcţie de stările tipice de existenţă, semnele distinctive şi alte elemente relevante atît sub aspect teoretic, cît şi practic. Privite în succesiune, ipostazele evidenţiate prezintă evoluţia corupţiei din fază incipientă, în care ea se manifestă prin conduite individuale sporadice, pînă în faza de fenomen social dominant, în care ea este omniprezentă şi influenţează aproape toate procesele sociale. Cercetătorul aduce în lucrare o exemplificare a tuturor ipostazelor. În plus, ceea ce interesează în mod special ştiinţa şi practica naţională, se face o referire la starea fenomenului corupţiei în societatea noastră, anume prin prisma ipostazelor evidenţiate. Totodată, monografia include o serie de raţionamente privind esenţa fenomenului corupţiei. Ele răspund polemicii iniţiate de Vasile Lapteacru şi o completează cu viziuni inedite. Autorul face o paralelă între fenomenul corupţiei şi, pe de o parte, procesele generale din sistemul social, iar pe de altă parte, criminalitatea în ansamblu, ca fenomen distinct. Delimitarea efectuată este însă completată cu examinarea legăturilor indisolubile dintre acestea, deoarece corupţia este un fenomen social şi în acelaşi timp o manifestare a criminalităţii. Prezintă interes analiza propusă de autor privind dimensiunile corupţiei şi impactul ei distructiv asupra societăţii. Cifrele calculate de autor confirmă încă o dată proporţiile dezastruoase pe care le-a luat acest flagel social. La acestea se adaugă efectul catalizator pe care îl are corupţia asupra criminalităţii în ansamblu, efect relevat de cercetător. Este vorba despre o situaţie paradoxală în care o manifestare criminală particulară produce o influenţă generativă asupra criminalităţii în ansamblu, asigurîndu-i astfel autoregenerarea. Pe de altă parte, tot corupţia paralizează organele de drept, care tocmai sunt chemate să o contracareze. Rezultă o situaţie cu totul curioasă: pe de o parte corupţia catalizează criminalitatea, iar pe de altă parte ea paralizează organele de drept, o combinaţie mai nefericită nici că se putea. Este de remarcat modelul de prognozare propus de autor. Cu regret, prognozarea fenomenelor criminale a fost prea puţin abordată în ştiinţa naţională. În această privinţă există un adevărat deficit ştiinţific, iar orice studiu în materie este salutar. În lucrarea de faţă se propune un model de prognozare a corupţiei în instituţiile publice. El se constituie dintr-o serie de trăsături distinctive ale corupţiei, relevate în literatura de specialitate, pe care autorul prezentei cercetări le-a selectat şi apoi le-a reunit într-un sistem. Modelul elaborat are un caracter tabelar şi poate fi uşor aplicat. Metodologia de prognozare propusă reprezintă un mijloc util de stabilire a evoluţiilor probabile ale stării corupţiei în instituţiile publice concrete, făcînd posibilă intervenirea din timp pentru neadmiterea unor situaţii nedorite în această privinţă. În ceea ce priveşte prevenirea, este abordată metoda educaţiei anticorupţie a angajaţilor din sectorul public. Autorul observă, pe bună dreptate, că înseşi comportamentele de corupţie ţin deja nu numai de determinante sociale obiective, ci şi de psihologia membrilor societăţii, iar acest proces se adînceşte permanent. Din aceste considerente este necesară aplicarea unor mijloace specifice, printre care şi cele educaţionale. Dintre observaţiile cercetătorului care se bazează pe propria experienţă atît ca lucrător practic, cît şi ca activist social, care a participat personal la activităţi de acest gen, merită de subliniat faptul că funcţionarii publici sunt mult mai deschişi faţă de mesajul care vine de la lucrătorii din instituţiile publice, dîcît cel venit din partea reprezentanţilor societăţii civile. O critică pertinentă vizează pedepsele penale existente pentru faptele de corupţie şi practica aplicării lor. Criticele aduse de autor se bazează pe cercetări empirice atît ale normelor penale, cît şi ale unor cauze penale. Este vorba despre analize statistice şi studii de caz, secundate de interpretări criminologice care suscită interes şi merită a fi aprofundate de savanţi. Rezultatele prezentate în lucrare demonstrează necesitarea studierii mai aprofundate a eficacităţii actualelor mijloace punitive puse la dispoziţia organelor de drept, pentru a contracara cu succes faptele de corupţie. Or contracararea este un element absolut necesar în diminuarea fenomenului. Un subiect sensibil abordat de autor este metoda testului de onestitate. Există diverse opinii în privinţa oportunităţii implementării acestei metode anticorupţie, însă nu există în literatura naţională o analiză expresă a ei. Autorul anume acest lucru îl realizează. El oferă o analiză multilaterală, prezentînd avantaje şi dezavantaje, pericole şi beneficii, eventuale condiţii de aplicare optimă a acestui mijloc. Deşi îşi exprimă propria opţiune, cercetătorul oferă totuşi o tratare obiectivă şi echidistantă a problemei. Analiza prezentată aduce mai multă claritate în examinarea chestiunii privind testul de onestitate. Aşadar, suportul ştiinţific a devenit mai consistent cu apariţia acestei monografii, să sperăm că şi activitatea practică anticorupţie se va fortifica prin implementarea acestor cunoştinţe, la fel ca a celor furnizate de alţi savanţi.Valeriu CUŞNIR, doctor habilitat, profesor universitar
