Octavian BEJAN, şef al Secţiei „Criminologie” a
Centrului de cercetări ştiinţifice al Academiei „Ştefan cel Mare”
a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova
Gheorghe BOTNARU, cercetător ştiinţific,
Centrul de cercetări ştiinţifice al Academiei „Ştefan cel Mare”
a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova
Ordine şi lege, nr.27-28, anul 2002
Deşi traficul de fiinţe umane a luat proporţii catastrofale în ţara noastră şi denotă aceeaşi tendinţă ascendentă, fenomenul nu a căzut, practic, în atenţia cognitivă a savanţilor. Astfel, pînă la ora actuală, nu există nici un studiu criminologic riguros în problemă. Or, dacă nu există cunoştinţe exacte despre un fenomen, nu există nici premisele necesare abordării lui corespunzătoare. Drept confirmare serveşte „reacţia” manifestată de autorităţi şi de societate, în ansamblu, în această privinţă. În vederea diminuării handicapului menţionat, am întreprins o cercetare criminologică, ale cărei rezultate sunt prezentate în prezentul articol.
După cum este bine ştiut, fenomenul comerţului cu oameni apare pentru prima oară încă în antichitate şi cunoaşte apogeul manifestării sale în epoca sclavagistă, în care vînzarea şi cumpărarea de oameni reprezenta o relaţie economică dominantă, caracteristică. În condiţiile societăţii de astăzi omenirea a reuşit, din fericire, să renunţe la această practică profund inumană, chiar dacă uneori este puternic favorizată de condiţiile sociale obiective1. Totuşi, s-au menţinut anumite tendinţe de a se deda la comerţul cu fiinţe umane atunci cînd există situaţii ce permit realizarea pe această cale a unor interese meschine. Acţiunile din categoria dată sunt însă socialmente indezirabile şi declarate drept ilicite, criminale. Sub aspectul criminologic, ele se disting printr-o formă specifică de manifestare criminală, încadrîndu-se în tiparul unui tip de criminalitate determinat.
De menţionat că comerţul cu oameni nu a fost în totalitate suprimat nici în zilele noastre, în care orientarea spre respectarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor omului reprezintă o componentă esenţială a filozofiei sociale. El s-a păstrat sub nişte forme atenuate şi deghizate. Drept exemplu pot fi invocate practicile de vînzare a copiilor în căsătorie, de cumpărare a soţiilor etc. Există şi problema interpretării, care pune în discuţie criteriile de determinare a comerţului cu fiinţe umane, pentru că în funcţie de acestea putem sau nu taxa acelaşi raport drept comerţ.
Cunoaşterea fenomenului în cauză trebuie începută însă cu relevarea specificului de manifestare criminală, adică prin a stabili tipul criminologic ce-l caracterizează şi studierea lui multilaterală.
Traficul de fiinţe umane constituie o formă de manifestare a criminalităţii organizate. În această calitate, el posedă trăsăturile caracteristice tipului dat de criminalitate, are o esenţă identică şi se supune legilor de existenţă proprii fenomenului din care face parte. Dincolo de însuşirile generale, traficul de fiinţe umane se distinge prin anumite particularităţi specifice. De aceea, pentru a înţelege fenomenul traficului de fiinţe umane este necesar, mai întîi de toate, a cunoaşte ce reprezintă criminalitatea organizată ca atare2.
Traficul de fiinţe umane constă în comerţul ilicit cu oameni sau cu anumite organe şi ţesuturi ale lor, adică, într-un schimb de obiecte prin cumpărarea şi vînzarea lor, în care unul dintre ele îl constituie fiinţa umană, iar celălalt – mijloacele pecuniare sau alte obiecte acceptate.
Trăsăturile principale ale traficului de fiinţe umane, sunt, practic, aceleaşi proprii crimei organizate şi anume:
- comerţ cu fiinţe umane, inclusiv cu organele şi ţesuturile lor;
- activitate criminală în grup (stabil şi numeros);
- diviziune pronunţată a activităţii criminale;
- ierarhizare strictă a grupului criminal;
- norme de conduită şi valori criminale exact definite şi riguros aplicate;
- profesionalizare criminală;
Esenţa traficului de fiinţe umane constă în dobîndirea unor profituri exorbitante sau, cel puţin, consistente pe calea comerţului cu oameni, inclusiv cu organele şi ţesuturile lor. Iată de ce, această caracteristică trebuie considerată drept trăsătură definitorie primordială, invariabil prezentă, indiferent de formele particulare pe care le ia fenomenul traficului de fiinţe umane.
Iniţierea unei astfel de activităţi criminale nu provine din imaginaţia unor inşi hotărîţi să se căpătuiască, cu tot dinadinsul, pe calea infracţiunilor. Ea se naşte, legic, ca răspuns la o anumită cerere şi ofertă existentă în acest sens, şi poate deveni un fenomen social propriu-zis, aşa cum s-a şi întîmplat în Europa ultimului deceniu. Această cerere a apărut în virtutea relaţiilor şi proceselor sociale formate, la un moment dat, în statele europene, dar a fost puternic condiţionată de afluxul necontrolat de braţe de muncă ieftine. Ea viza, în principal:
(1) cererea la braţe de muncă ieftine pentru munca la negru (menajere, chelneri, lucrători la şantiere de construcţie etc.);
(2) cererea la femei şi copii pentru industria sexului;
(3) cererea la organe şi ţesuturi umane;
(4) cererea la unelte umane pentru anumite activităţi criminale (furturi de buzunare, din autoturisme etc.).
Deşi cererea la femei şi copii pentru industria sexului şi cererea la organe şi ţesuturi umane cauzează cele mai grave consecinţe sociale şi umane, traficul de fiinţe umane a fost favorizat în cea mai mare măsură, totuşi, anume de cererea la braţe de muncă ieftine pentru munca la negru. Oferta la această cerere vine, în primul caz, de la cetăţenii sărăciţi ai statelor ex-socialiste, iar în celelalte cazuri de la traficanţi sau persoane dispuse să ofere asemenea servicii. Profitînd de starea de lucruri existentă, unii indivizi se implică, acceptînd riscurile juridice (inclusiv penale) corespunzătoare, în intermedierea dintre cerere şi ofertă, pentru a se pricopsi cu nişte beneficii. Veniturile obţinute pe această cale, adică prin traficul de fiinţe umane, se dovedesc a fi, în realitate, destul de consistente, încît fenomenul ia amploare şi se intensifică exponenţial, iar criminalitatea organizată capătă noi manifestări, noi dimensiuni. Intensificarea activităţii de traficare a fiinţelor umane este alimentată şi de nivelul ridicat al cererii şi ofertei existent în societate. Cu alte cuvinte, sporirea cererii şi ofertei suscită o intensificare relativ proporţională a acestei forme de manifestare a criminalităţii organizate. De menţionat că nu arareori criminalii folosesc cererea şi oferta existentă la braţe de muncă ieftine destinate muncii la negru pentru a deturna persoanele respective în alte scopuri, cu caracter criminal, pentru a răspunde unei cereri de altă natură (de exemplu, femeile care doresc să muncească în străinătate sunt induse în eroare şi silite apoi să practice prostituţia, pentru a satisface cererea la servicii sexuale). Persoanele supuse traficului sunt, de regulă, folosite în activităţi precum: prostituţia, pornografia, cerşitul, munca forţată etc.
Aflată în faţa unor manifestări tot mai frecvente de comerţ cu fiinţe umane, societatea a reacţionat, uneori prompt, alteori cu o nejustificată întîrziere, prin a-l respinge şi a-l incrimina.Pericolele pentru care comerţul cu fiinţe umane este socialmente interzis sunt, în principal, următoarele:
- comerţul cu fiinţe umane reprezintă un act profund inuman, de natură a promova un tip de relaţii sociale care suscită dispreţul, alienarea şi învrăjbirea între oameni;
- comportă o violare gravă a drepturilor şi libertăţilor omului;
- amplifică fenomenul criminalităţii organizate şi, în genere, criminalitatea;
- alimentează o serie de comportamente socialmente indezirabile (prostituţia, cerşetoria, pedofilia etc.).
Profitînd, cu o uimitoare abilitate, de condiţiile propice oferite de societate, traficul de fiinţe umane se dezvoltă continuu şi devine o activitate criminală complexă, bine organizată şi lucrativă. Activitatea criminală de acest gen este practicată de persoane particulare, dar mai ales de grupări criminale. Dintr-o optică generală, ele pot fi clasificate astfel:
(1) grupuri criminale mari;
(2) reţele criminale;
(3) grupuri criminale mici;
(4) persoane particulare.
Grupurile criminale mari sunt, de regulă, numeroase, bine organizate, avînd o structură ierarhică pronunţată şi o extindere internaţională. Ele posedă contacte politice şi economice la toate nivelurile atît în ţările de origine, cît şi în cele de destinaţie a persoanelor traficate. Grupurile criminale din categoria dată desfăşoară traficul sub acoperire legală, dispun de propriile filiere de operare şi speculează cu iscusinţă carenţele şi prevederile legislaţiei, dînd dovadă de o bună cunoaştere a legilor şi a procedurilor administrative. Ele sunt unitare şi acţionează, în general, de sine stătător.
Reţelele criminale nu constituie grupuri unitare de infractori. Ele sunt formate din verigi relativ independente (indivizi sau grupuri mici de criminali), care cooperează episodic, fără să formeze grupuri criminale unitare şi stabile. Activitatea fiecărei verigi are loc, de regulă, pe teritoriul naţional şi vizează numai un segment al traficului, în timp ce reţeaua are un caracter internaţional, desfăşurînd un proces criminal transfrontalier. Ele pot fi identificate şi după vînzările repetate, succesive (multiple) ale victimelor, specifice mecanismului de realizare a traficului practicat.
Grupurile criminale mici nu depăşesc, de cele mai dese ori, numărul de zece membri şi efectuează traficul sau de sine stătător, sau în reţea. Ele au, de obicei, un caracter naţional (sunt formate din cetăţeni ai aceluiaşi stat) şi îşi desfăşoară activitatea criminală atît în limitele statului propriu, cît şi la nivel transfrontalier.
Persoanele particulare sunt nişte indivizi care practică traficul de fiinţe umane pe cont propriu sau/şi în reţea.
Din cercetările efectuate rezultă că activităţii criminale în discuţie îi este propriu următorul mecanism, adică mod de realizare a traficului de oameni.
Mecanismul traficului de fiinţe umane include etapele de realizare a activităţii criminale, actorii implicaţi în ea şi filierele utilizate în acest scop.
În linii mari putem distinge următoarele 3 etape principale ale mecanismului traficului de fiinţe umane: (1) recrutarea potenţialelor victime, (2) transportarea lor şi (3) vînzarea – cumpărarea victimelor.
În cadrul fiecărei dintre etapele menţionate există cîteva subetape, cum ar fi: organizarea activităţii criminale, alegerea şi verificarea traseului – formarea filierei, colectarea informaţiei despre potenţialele victime şi beneficiari, tăinuirea (adăpostirea) persoanelor traficate, perfectarea actelor, prostituarea forţată etc. Dar, să caracterizăm, succint, fiecare etapă aparte.
Recrutarea începe prin identificarea persoanelor dispuse sau orientate spre a-şi oferi braţele de muncă pentru diverse activităţi în străinătate în schimbul unei remunerări bune în raport cu posibilităţile acesteia. Este vorba, de regulă, despre muncă în străinătate, la activităţi necalificate sau de o calificare joasă (în calitate de: menajeră, dansatoare, muncitor la şantiere, chelner, dădacă etc.), dar cu mult mai bine plătite decît în ţările de origine. Traficantul contactează aceste persoane, deseori prin intermediul unor persoane apropriate (rude, vecini, prieteni, cunoscuţi etc.) sau firme turistice (ori cu profil apropiat: agenţii matrimoniale etc.), şi le promite că le poate ajuta să ajungă în străinătate sau chiar le poate intermedia obţinerea unei slujbe acolo, bineînţeles, contra unei sume de bani, care urmează a fi achitată fie înainte, fie după cîştigarea banilor în ţara ţintă. Adesea, victimele acceptă oferta propusă de traficant, deoarece, pe de o parte, au posibilităţi reduse sau inexistente de a-şi cîştiga mijloace de trai în propria ţară, iar pe de altă parte, recurg la o procedură oprită de lege (pe cale legală ele nu pot obţine slujba dorită, din diferite motive: patronul nu are interesul să le legitimeze munca, pentru că ar fi obligat să le plătească salarii mai mari, există anumite restricţii legale etc.). În plus, traficantul manifestă o abilitate demnă de invidiat în a-şi ascunde adevăratele intenţii, speculînd lipsa de informaţii în chestiune a persoanelor abordate. Victimele astfel selectate sunt, ulterior, adăpostite în locuinţe clandestine pînă la formarea grupului dorit, în care perioadă sunt induse consecvent în eroare şi sunt limitate în relaţiile cu alte persoane, pentru a nu demasca cumva reţeaua (traficanţii, grupul criminal) sau a nu fi oportun avertizate despre pericolul care le paşte. Scenariul „recrutării” poate fi, în realitate, şi altul, în acest scop traficanţii recurg şi la aplicarea sau ameninţarea cu aplicarea forţei fizice ori psihice, la alte forme de impunere, la folosirea situaţiei vulnerabile a victimei sau la oferirea unei plăţi ori a unui profit pentru obţinerea acordului persoanei care deţine control asupra victimei etc.
Transportarea începe prin perfectarea actelor necesare deplasării victimelor în afara graniţelor ţării (buletin de identitate, paşaport, viză etc.). Cheltuielile sunt suportate fie de victime, fie de traficant. Apoi, traficantul (traficanţii) le însoţeşte în deplasarea lor peste hotare, avînd grijă să nu apară probleme la trecerea frontierei şi să le soluţioneze pe cele care apar. În cursul acestei acţiuni, victimele sunt private de propriile acte de identitate, sub diverse pretexte, sunt induse în eroare în ceea ce priveşte locul lor de aflare, dacă nu rezistă drumului (cînd frontiera este trecută ilegal şi este nevoie a parcurge pe jos anumite distanţe) victimele sunt abandonate, forţate sau chiar omorîte ş.a.m.d. Transportarea poate include şi efectuarea unor şederi în localităţi de tranzit, unde ele sunt tăinuite în locuinţe clandestine, în condiţii de promiscuitate.
Vînzarea-cumpărarea începe prin aceea că traficantul prezintă „marfa” sa patronului. Dacă părţile implicate în trafic cad de acord asupra preţului, atunci are loc, propriu-zis, acţiunea de vînzare-cumpărare a victimelor. Are loc, altfel spus, un act social oribil şi deosebit de periculos în care omul este vîndut ca un obiect oarecare. Nu în toate cazurile victimele sunt la curent cu tranzacţia efectuată sau cu condiţiile şi consecinţele pe care le implică. Ele au să afle despre răul produs mult mai tîrziu, în funcţie de exploatarea la care vor fi supuse. În unele cazuri procesul de vînzare-cumpărare are loc de cîteva ori (în repetate rînduri), pe durata deplasării spre ţara de destinaţie, caz în care victimele sunt transmise din mîinile unor traficanţi în mîinile altora.
În mecanismul traficului de fiinţe umane sunt implicaţi mai mulţi actori, în funcţie de sarcina care îi revine traficantului concret. Actorii principali sunt:
– capul,
– racolatorul,
– însoţitorul,
– patronul,
– victima.
Capul este persoana care organizează şi conduce activitatea de traficare a fiinţelor umane.
Racolatorul este persoana care efectuează recrutarea (inclusiv tăinuirea, transmiterea) potenţialelor victime.
Însoţitorul este persoana care asigură deplasarea persoanelor traficate (victimelor) din ţara de origine spre ţara de destinaţie sau de tranzit.
Patronul este persoana care cumpără victimele şi le exploatează în diverse scopuri.
Victima este persoana care a fost traficată.
Pe lîngă actorii principali, în traficul de fiinţe umane sunt implicaţi, de asemenea, şi o seamă de actori secundari. Dintre aceştia fac parte: informatori, lucrători ai serviciilor de perfectare a actelor de identitate, lucrători ai misiunilor diplomatice însărcinaţi cu perfectarea vizelor, poliţişti, vameşi, demnitari corupţi etc.
Filierele constau din traseul, bine pus la punct şi asigurat, parcurs de victimele traficului de fiinţe umane din ţara de origine prin ţara (eventual ţările) de tranzit spre ţările de destinaţie.
Este vorba de o schemă generală, în realitate însă, în funcţie de o serie de factori, mecanismul traficului de fiinţe umane poate lua, bine-înţeles, cele mai diverse forme de realizare a activităţii criminale. Spre exemplu, dacă traficul este înfăptuit de o singură persoană, atunci ea efectuează de una singură şi racolarea, şi transportarea, precum şi vînzarea victimelor. Dar dacă traficul are loc în cadrul unei ţări, atunci cade etapa transportării victimelor şi toată gama de acţiuni ce se impun (perfectarea actelor, trecerea frontierei etc.).
Pentru a caracteriza cu precizie fenomenul în discuţie este deosebit de important a remarca încă un aspect. Traficul de fiinţe umane are loc în condiţiile excluderii voinţei persoanei traficate din tranzacţia efectuată, fie prin suprimare, fie prin inducere în eroare. Cu alte cuvinte, consimţămîntul victimei de a fi supusă comerţului ori lipseşte (ea este forţată), ori, deşi este prezent, el a fost pronunţat ca urmare a unor informaţii false furnizate de traficant, adică vizează alt lucru.
În temeiul considerentelor prezentate, propunem următoarea definiţie a acestui fenomen criminal. Traficul de fiinţe umane constituie o formă particulară de manifestare a criminalităţii organizate care constă în comerţul cu oameni sau cu organe şi ţesuturi ale lor, în scopul extragerii de profituri considerabile, speculînd o anumită cerere şi ofertă existentă în acest sens.
De precizat că definiţia propusă are un caracter eminamente criminologic şi nu trebuie confundată cu cea juridico-penală. Din punct de vedere criminologic, traficul de fiinţe umane este privit drept fenomen social, urmărindu-se surprinderea esenţei lui, în timp ce ştiinţa dreptului penal se interesează de manifestările concrete ale fenomenului (faptele izolate), încercîndu-se evidenţierea trăsăturilor exterioare care permit a reglementa explicit conduita membrilor societăţii, a recunoaşte actele de trafic, a le releva şi a proba vinovăţia făptuitorilor. Definiţia criminologică are, prin urmare, un caracter natural, ea reflectă realitatea aşa cum este şi serveşte la cunoaşterea fenomenului, iar cea juridico-penală are un caracter formal, tehnic şi serveşte la înfăptuirea actului de justiţie. Astfel, cunoaşterea criminologică o precedă pe cea juridică penală, oferindu-i acesteia din urmă fundamentul informaţional-conceptual necesar.
Traficul de fiinţe umane are drept obiect de activitate:
- femei şi fete pentru industria sexului;
- copii în scop de adopţie;
- bătrîni, copii, infirmi etc. în scop de cerşit;
- copii pentru comiterea de infracţiuni;
- femei, bărbaţi şi copii pentru munca forţată sau sclavie;
- organe şi ţesuturi umane sau persoane în scopul prelevării acestora etc.
În jurul acestor obiecte de activitate criminală se constituie forme distincte ale traficului de fiinţe umane. Iată şi o succintă caracterizare a fiecărei categorii relevate.
Traficul de femei şi fete pentru industria sexului. Una dintre formele cele mai răspîndite o constituie traficul de femei şi fete destinate exploatării sexuale. În cazul dat, victimele sunt folosite în special pentru prostituţie, pornografie (filme, fotografii, imagini cu relaţii sexuale transmise în direct pe Internet etc.) sau sex-show-uri (striptease, diverse dansuri erotice etc.). Victime cad, în primul rînd, prostituatele: unele dintre ele speră că ajungînd la un alt patron vor putea cîştiga mai mulţi bani şi astfel acceptă să fie vîndute, iar altele nici nu sunt întrebate, în ambele cazuri ele cunosc un tratament care nu răspunde voinţei lor. Mult mai gravă este situaţia femeilor şi fetelor care nu acceptă sub nici o formă să fie traficate şi să practice prostituţia. Pentru a-şi atinge scopul odios, traficanţii recurg, în acest caz, la orice mijloc: victimele sunt răpite sau sunt induse în eroare, promiţîndu-li-se ceea ce ele doresc (de obicei, să ajungă la muncă în ţările prospere pentru a cîştiga un ban), apoi ele sunt însă forţate să practice prostituţia, fiind intimidate, maltratate, violate sau chiar omorîte. Din mărturiile victimelor rezultă că tratamentul la care sunt supuse poate fi descris în culorile unui calvar înfiorător, continuu, care lasă urme adînci şi de neînlăturat, zdruncinîndu-le grav sănătatea atît fizică, cît şi psihică. Ele îşi pierd, de cele mai adese ori, forţa psihică de a evada din captivitatea traficanţilor şi proxeneţilor sau, şi mai rău, suportă o perturbare mintală, încît devin prostituate convinse, caz în care ajung promotoare fidele ale acestui mod de viaţă şi posibili racoleri. De menţionat că în cursa răufăcătorilor cad nu numai adultele, ci şi minorele, ba chiar şi minorii (persoanele de sex masculin). Mai mult decît atît, printre victime ajung, tot mai des, şi copii în vîrstă de pînă la 12 ani, deopotrivă de sex feminin şi masculin, destinaţi serviciilor sexuale oferite pedofililor: raporturi sexuale, articole pornografice etc. Aceasta datorită amplificării crescînde, în ultima perioadă, a fenomenului de pedofilie care, actualmente, atinge dimensiuni alarmante. Recuperarea psihologică şi reinserţia socială a victimelor traficului de fiinţe umane efectuat în scop de exploatare sexuală este foarte anevoioasă şi de lungă durată, necesitînd o abordare psiho-criminologică şi medicală specifică, desfăşurată în condiţii staţionare adecvate.
Traficul de copii în scop de adopţie a luat amploare după prăbuşirea regimurilor comuniste din ţările Europei de Est. Reţelele şi grupurile de traficanţi s-au constituit la început în jurul orfelinatelor, speculînd, pe de o parte, multiplele solicitări ale cetăţenilor statelor dezvoltate (în special din S.U.A. şi Canada) de a înfia copii orfani din ţările ex-comuniste, iar pe de altă parte, procedura complicată şi hăţişurile birocratice existente în acestea. Traficanţii s-au oferit drept intermediari binevoitori, care, în realitate, prin corupţie şi falsuri, obţineau, ilegal, aprobările necesare la adopţia copiilor, evident contra unei sume apreciabile. Ulterior, ei şi-au extins însă raza de acţiune, procurînd copii de la părinţii lor naturali, aflaţi în dificultate materială şi dispuşi să comită asemenea tranzacţii reprobabile, ca apoi să-i vîndă solicitanţilor. Consecinţele negative ale acestui fenomen constă, în principal, în faptul că mulţi copii adoptaţi pe calea traficului rămîn fără supravegherea de rigoare din partea instituţiilor abilitate, devenind nu arareori victime ale unor tratamente inumane sau chiar ale abuzurilor sexuale. Uneori aceşti copii sunt folosiţi în industria sexului şi pentru prelevarea de ţesuturi sau organe.
Traficul de bătrîni, copii, infirmi etc. în scop de cerşit răspunde unei cereri manifestate de unele grupări criminale, orientate spre obţinerea de profituri prin organizarea cerşitului. Este vorba de grupările criminale care operează în străinătate, în special în ţările prospere, unde ele dobîndesc pe această cale sume considerabile. Victimele sunt înşelate, prin diverse modalităţi, de obicei, prin promisiunea de a munci în străinătate, iar apoi sunt forţate să practice cerşetoria. Pentru munca depusă ele primesc o remunerare infimă, sunt deţinute în condiţii mizere şi într-o stare de tensiune psihică continuă, astfel încît să le înfrîngă voinţa. Dorinţa victimelor de a renunţa la această activitate este negată, ele fiind constrînse să practice în continuare cerşitul. Întru realizarea cerşetoriei sunt preferaţi, mai ales, infirmii, copiii, bătrînii şi femeile.
Traficul de copii pentru comiterea de infracţiuni. Tipul dat de comerţ cu oameni vine să răspundă unei cereri lansate chiar de lumea interlopă pentru a-şi realiza scopurile criminale. Solicitarea se referă la copii, care sunt antrenaţi în diverse activităţi criminale. Criminalii se folosesc de copii, pentru a săvîrşi furturi de buzunare, furturi din autoturisme etc. Ei îşi însuşesc mijloacele financiare dobîndite, copiilor revenindu-le, în cel mai bun caz, doar o parte neînsemnată din acestea sau nu primesc chiar nimic. Modul dat de desfăşurare a activităţii criminale convine de minune răufăcătorilor, deoarece ei pot evita cu mult mai mult succes tragerea la răspundere penală: copiii nu-i cunosc destul de bine pe criminali şi nu pot, de regulă, oferi prea multe amănunte despre ei, încît demascarea lor devine arhidificilă. Iar criminalii, în caz de demascare, de reţinere a copiilor antrenaţi în comiterea de infracţiuni, pot să-şi desfăşoare în continuare activitatea criminală, folosindu-se de alţi copii. Cele descrise au loc în ţări străine, prospere, acolo unde profiturile sunt sporite, iar poliţia nu deţine date despre criminalii respectivi. Astfel, alţi confraţi ai răufăcătorilor care se îndeletnicesc cu antrenarea copiilor în acţiuni criminale, dornici de căpătuială, nu ezită să profite şi le vînd acestora copiii solicitaţi.
Traficul de femei, bărbaţi şi copii pentru munca forţată sau sclavie. Deşi epoca sclavagistă a apus demult, iar drepturile şi libertăţile omului cunosc, în societăţile moderne, o grijă deosebită, fără precedent în istorie, unele manifestări cu caracter de sclavie persistă. Sclavia zilelor noastră nu diferă, practic, de cea istorică, cu singura deosebire că reprezintă o practică ilicită. Ea constă în aceea că o persoană (sclavul) se află în posesia altei persoane (stăpînul), care o foloseşte după bunul său plac (o exploatează) şi chiar o poate administra, adică o poate înstrăina în orice moment (prin vînzare-cumpărare sau dăruire). Stăpînul supune, de regulă, persoana care îi aparţine, la diferite forme de exploatare fizică şi intelectuală. Mai mult decît atît, persoana aflată în posesia stăpînului este lipsită de libertate pînă la sfîrşitul vieţii sale, dacă organele de drept nu o repun în libertate legitimă sau ea nu reuşeşte să se elibereze, de sine stătător, din sclavie sau să fie ajutată de terţe persoane. În cazul sclaviei, traficul are loc atunci cînd cineva vinde o persoană în acest scop sau cînd stăpînul însuşi o înstrăinează.
Fenomenul muncii forţate, şi deci a traficului în acest scop, a crescut considerabil în ultimul timp, odată cu apariţia unei oferte uriaşe de braţe de muncă ieftine, provenită din ţările ex-comuniste, care se află într-o stare de extremă sărăcie. La ea s-a adăugat oferta din ţările asiatice, datorită posibilităţilor de migrare ilegală, survenite ca urmare a desecurizării graniţelor produsă în ţările ex-comuniste. Traficanţii au reacţionat prompt la acest proces, iar victime ale muncii forţate au început să cadă tot mai multe persoane. Forma clasică de muncă forţată rezidă în impunerea unei persoane să execute, o perioadă, diverse activităţi fizice sau intelectuale în folosul alteia. Ea se poate, totuşi, manifesta sub diverse forme, mai mult sau mai puţin evidente. Spre exemplu: o persoană care ajunge ilegal într-o ţară străină este angajată la muncă, ca urmare a tranzacţiei ilicite dintre traficant şi patron, fapt despre care ea nu ştie, bineînţeles, nimic. Ea munceşte o perioadă fără a fi remunerată, deoarece angajatorul îi promite că o va plăti. La un moment dat, patronul anunţă însă poliţia despre şederea nelegală a persoanei respective şi, în consecinţă, ea este expulzată, fără a mai obţine plata convenită. O altă modalitate constă în a-i oferi persoanei o sumă de bani necesară, ca să poată ajunge la muncă într-o ţară prosperă, cu condiţia ca ea să muncească, în schimb, atît cît este nevoie pentru a restitui datoria. Aşa se şi întîmplă, în fond, doar că persoana este impusă, pentru a-şi achita datoria asumată, să muncească mult peste timpul necesar. În asemenea cazuri, traficanţii încasează banii direct de la patronul care a angajat-o, ca urmare a relaţiei de traficare prestabilite între ei.
Traficul de organe şi ţesuturi umane sau persoane în scopul prelevării acestora. Ştiinţele medicale au înregistrat în ultimul secol progrese spectaculoase, oferind oamenilor speranţe nebănuite de prelungire a vieţii. Printre performanţele obţinute se numără şi posibilitatea de înlocuire a unor organe şi ţesuturi afectate de maladii incurabile cu altele sănătoase, provenite de la donatori, binefăcători în viaţă sau persoane aflate în moarte clinică, atunci cînd rudele lor acceptă acest lucru, dintr-u imbold profund uman. Totuşi, procurarea organelor şi ţesuturilor sănătoase constituie o chestiune arhicomplicată, datorită penuriei existente. În năzuinţa arzătoare de a-şi salva apropiaţii, oamenii sunt dispuşi la multe cedări, inclusiv morale. Astfel, s-a format o cerere de proporţii la organe şi ţesuturi umane sănătoase. Şi de data aceasta, inşi certaţi cu legea n-au pregetat să speculeze tragedia şi slăbiciunea umană. Ei au răspuns cererii existente prin oferte ademenitoare, dar ilicite. Traficanţii utilizează în scopurile lor criminale mai multe procedee. De exemplu: ei conving persoanele nevoiaşe să-şi vîndă organele sau ţesuturile lor sau ale copiilor lor, afacere pentru care încasează comisioane consistente ori se implică în afacerile de adopţie ilegală cu copii, pe care, ulterior, îi exploatează medical, uneori ei sunt chiar ucişi, atunci cînd extirparea organului nu lasă loc vieţii. Şi maturii cad victime unor asemenea acte odioase. În cazul dat, ei sunt induşi în eroare, sub diverse forme (că sunt ajutaţi să obţină un loc de muncă bine plătit în străinătate sau să ajungă acolo etc.), apoi supuşi intervenţiilor chirurgicale forţate, iar în unele situaţii sunt lipsiţi de viaţă. Există, din păcate, şi precedente în care fiinţele umane sunt exploatate medical, fără scrupule şi fără nici o justificare, în vederea efectuării unor cercetări medicale. Traficul are loc atît prin vinderea fiinţelor umane în scopul prelevării de la acestea a organelor şi ţesuturilor, cît şi prin vinderea înseşi a organelor extirpate şi a ţesuturilor umane.
De sigur, constituind o primă încercare criminologică autohtonă în problemă, este evident că studiul propus atenţiei cercetătorului posedă pe alocuri un caracter empirist. O dată pusă însă în discuţie ştiinţifică, problema traficului de fiinţe umane, sperăm că vor urma alte şi alte studii care vor întregi cunoştinţele criminologice prezentate şi vor face posibilă o acţiune socială cu adevărat eficace împotriva acestui fenomen profund inuman.
NOTE:
1. Aşa se face că în epoca gentilico-tribală în care se produc, pentru prima dată, asemenea manifestări luarea de prizonieri şi transformarea lor în sclavi era impusă de luptele neîncetate purtate de triburi, căci eliberarea lor însemna, de fapt, o fortificare a eventualului agresor; cealaltă metodă practicată în aceste condiţii consta în uciderea prizonierilor.
2. În acest scop vezi: Octavian Bejan, Spre o definire criminologică exactă a criminalităţii organizate, Revista Naţională de Drept, nr.9/2002 şi Valeriu Bujor, Организованная преступность, în ,,О сущности преступности”, Editura Lyceum, Chişinău, 1998.
