Octavian Bejan, doctor în drept, criminolog
Legea şi viaţa, nr. 12/2009, p. 35-36.
Parfois les chercheurs appliquent mécaniquement les règles de recherche, ce que nuit à l’activité scientifique. Pour un plus de clarté, nous avons effectué une étude des modes de structuration de la recherche criminologique. La méthode empirique utilisait c’est l’analyse de contenu (des ouvrages scientifiques) et la méthode théorique c’est la méthode abstraite-constructive (à partir des connaissances méthodologiques existantes). Selon nos recherches, existent (1) un mode intégral (classique) supposant une structure avec trois composantes: a) définition (notion et définition), b) caractérisation criminologique (description, explication et pronostication), c) solutions (prévention et contrecarre de la criminalité ou optimisation et développement de l’activité criminologique) et (2) un mode restreint supposant une structure variable où manque au moins une composante (ou la définition, ou la caractérisation criminologique, ou les solutions). Chaque mode possède des avantages et des inconvénients (présentés dans notre ouvrage) qui devraient être pris en considération à la planification d’une recherche criminologique. Una dintre căile de optimizare a procesului de cercetare criminologică o constituie cunoașterea exactă a funcţiei fiecărui element al cercetării şi utilizarea lor conștientă. Activitatea multor cercetători suferă tocmai din cauza efectuării mecanice a investigaţiilor, fără o înţelegere profundă a rostului fiecărei acţiuni întreprise. Acest fapt poate fi lesne constatat adresînd întrebarea: „De ce aţi procedat astfel?”, la care ei răspund nedumeriţi: „Păi, aşa se obişnuieşte…”. Într-o situaţie similară se află şi dascălii ştiinţifici care dau indicaţii „savante” privind modul de efectuare a cercetărilor ştiinţifice, dar nu sunt capabili a oferi şi o explicaţie mulţumitoare de ce este preferabilă sau se impune a proceda anume într-un asemenea mod. Din rațiunile sus-enunțate, venim în continuare cu o serie de considerente privitoare la unele moduri de structurare a cercetării criminologice. În cadrul prezentei cercetări a fost utilizată drept metodă empirică – metoda analizei de conținut (a lucrărilor criminologice) și ca metodă teoretică – metoda abstract-constructivă (plecînd de la cunoștințele metodologice existente atît în criminologie, cît și, în genere, în știință). Sub aspectul structurii cercetării criminologice, distingem două moduri: (1) integral și (2) restrîns. Putem numi „clasic” modul integral de structurare a cercetării criminologice care este trihotomic, și anume: 1. Definire. 2. Caracterizare criminologică. 3. Soluții. Prima componentă (definirea) constituie cadrul teoretic al cercetării. Ea este alcătuită din (a) conceptul și (b) definiția obiectului de cercetare (a fenomenului studiat, de exemplu, criminalitatea recidiviștilor, crima organizată sau traficul de ființe umane) și are menirea de a stabili cum va fi tratat fenomenul supus studiului. Anume felul în care definim un fenomen predetermină aria de cercetare și, respectiv, acțiunile investigative ulterioare. De exemplu, dacă definim fenomenul corupției prin mituire, atunci în continuare vom supune studiului acțiunile de dare, mijlocire și luare de mită, precum și cele legate de acestea (persoane, obiecte, situații etc.), iar asemenea manifestări precum protecționismul vor rămîne în afara studiului. Cea de-a doua componentă (caracterizarea criminologică) se compune din: (a) descrierea, (b) explicarea și (c) prognozarea evoluției fenomenului criminal sau criminologic luat în studiu. Descrierea presupune o prezentare a trăsăturilor fenomenului criminal (de exemplu, ponderea femeilor în ansamblul criminalilor rurali, locurile de săvîrșire a omorurilor, numărul crimelor de violență înregistrate în ultimii cinci ani sau consecințele criminalității). Explicarea include relevarea cauzei și condițiilor fenomenului investigat, precum și a modului lor de acțiune și interacțiune. În fine, prognozarea rezidă în enunțuri despre posibila dinamică a obiectului de studiu. De observat că așa cum descrierea se bazează pe definire, tot astfel explicația se bazează pe descriere, iar prognozarea – pe explicație, deoarece elaborarea unei prognoze este indisolubil legată de cunoașterea, în primul rînd, a determinismului. A treia componentă (soluțiile) cuprinde: (a) prevenirea și (b) contracararea manifestărilor criminale vizate de cercetare sau (c) optimizarea și dezvoltarea activității criminologice (științifice, didactice și practice). Măsurile de prevenire și contracarare sau de optimizare-dezvoltare sunt elaborate plecînd de la cauza și condițiile fenomenului criminal sau criminologic supus studiului, ținînd cont de proprietățile lui și posibila manifestare în viitorul urmărit. Avantajul modului integral de structurare a cercetării consistă în oferirea unei cunoașteri complete a fenomenului cercetat. El însă acuză și o serie de inconveniente: (1) presupune o pregătireștiințifică solidă sau o creativitate deosebiă, (2) necesită un efort îndelungat, (3) cere resurse financiare și tehnico-materiale mai mari, (4) este inaplicabil într-o serie de cazuri etc. Drept exemplu de cercetări concepute după modelul integral sunt lucrarea „Caracterizare criminologică și juridico-penală a traficului de ființe umane” [1], elaborată de Gh. Botnaru, V. Bujor și O. Bejan, sau lucrarea „Interes și crimă” [2], elaborată de O.Bejan și V.Bujor, sau lucrarea „Corupția: aspectul criminologic”, elaborată de S. Ilie [3]. Modul integral se poate diversifica în numeroase modalități, în funcție de elementele lipsă. De exemplu, prima componentă include în unele cazuri numai un element (definiția este absentă), în alte cazuri a doua componentă poate fi lipsită de elementul prognozării, în timp ce ultima de măsurile de contracarare. Drept exemplu servește lucrarea noastră „Spre o definire criminologică exactă a criminalității organizate” [4] în care lipsește elementul prognozării. Prin urmare, modul integral înglobează întreg procesul de cunoaștere criminologică în etape succesive: noțiunea → definiția → descrierea → explicarea → prognozarea → prevenirea → contracararea → sau → optimizarea. Modul restrîns de structurare a cercetării criminologice presupune lipsa a cel puțin unei componente. Astfel, cercetarea criminologică structurată în așa mod se poate reduce la studierea exlusivă a trăsăturilor principale ale unui fenomen criminal sau criminologic. Bunăoară cercetarea ale cărei rezultate au fost prezentate în lucrarea „Trăsăturile definitorii ale corupției” [5] sau „Categoria interesului în criminologie” [6], elaborată de V.Bujor. În alte cazuri studiul poate fi restrîns pînă la simpla descriere a fenomenului, după cum o denotă lucrarea „Analiză statistică succintă a criminalităţii în Republica Moldova pe anii 1993-1997” [7], ai cărei autori sunt V. Bujor, S. Ilie și V. ȚAvantajele cercetării cu o structură restrînsă sunt următoarele: (1) permite depășirea dificultăților științifice insurmontabile pentru moment, care sunt legate, de regulă, de definirea, explicarea și prognozarea evoluției unui fenomen criminal sau criminologic; (2) posedă un caracter econom (finanțe, timp etc.); (3) dă posibilitatea unei particularizări nelimitate a temei de cercetare. Neajunsul acestui mod de structurare constă în cunoașterea parțială obținută printr-o astfel de cercetare. Adevărul este că cunoașterea științifică are limitele ei, din care cauză criminologul nu poate obține în orice moment orice cunoștință își dorește. În acest sens mărturisește pluralitatea definițiilor și explicațiilor (teoriilor privind cauzalitatea criminogenă) existente în criminologie. De aceea, nu este rezonabil ca cercetarea criminologică să se împotmolească în asemenea dificultăți. De exemplu, în mod ideal, o cercetare ar trebui să înceapă cu definirea obiectului de cercetare, ca apoi să se purceadă la explorarea succesivă a celorlalte laturi. Dacă însă o definire exactă nu este posibilă, iar cercetarea poate continua și în absența ei, atunci este justificată eliminarea acestei componente din cadrul cercetării. Impunerea necondiționată a modului integral de structurare a cercetării îi determină pe cercetători să recurgă la subterfugii. O eschivă constă în simpla analiză a diverselor noțiuni deja elaborate. Cea mai proastă (pentru știință!) soluție este de a ticlui un concept formal, iar apoi a continua investigația fără a se conduce, de fapt, de acesta. Doar în unele situații, cercetătorul are șansa de a aplica una dintre definirile elaborate de alți cercetători. În unele cazuri nici nu este necesar, de altfel, parcurgerea tuturor etapelor, deoarece o parte dintre ele au fost anterior traversate. De exemplu, în privința unui fenomen criminal au fost acumulate destule cunoștințe despre factorii lui determinanți, însă există multe de făcut în materie de elaborare a metodelor de prevenire a acestor manifestări criminale în temeiul cunoștințelor disponibile. Prin urmare, este judicios ca cercetătorii să se concentreze anume asupra conceperii măsurilor de prevenire, altfel spus să valorifice tezaurul de cunoștințe existent. La fel se poate întîmpla și cu descrierea unui fenomen criminal sau criminologic. Din aceste considerente, există modalitatea de a restrînge definirea pînă la enunțarea uneia sau a cîteva trsăsături palpabile. De exemplu, în cadrul unei cercetări [8] privind evoluția criminologiei autohtone am definit lucrările criminologice autohtone printr-o singură trăsătură – locul publicării. În concluzie reiterăm ideea că o înțelegere profundă îl va ajuta pe criminolog să aplice cît mai potrivit diversele moduri și modalități de structurare a cercetărilor sale. Note și referinţe: 1. Lucrarea a fost publicată la Chişinău, în anul 2009. 2. Chişinău, 2004. 3. În lucrarea de sinteză „Corupţia”, Editura „Arc”, Chişinău, 2000. 4. Revista naţională de drept, nr. 3/2002. 5. Legea şi viaţa, nr. 9/2005. 6. În ,,Materialele Conferinţei ştiinţifice a corpului didactic al Academiei Naţionale de Poliţie Ştefan cel Mare, 25 mai 1995. Teze”, Chişinău, 1996. 7. În anuarul „Probleme actuale privind infracţionalitatea” al Centrului de cercetări ştiinţifice al Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare” şi Asociaţiei Tinerilor Jurişti Cercetători, Chişinău, 2000. 8. Evoluţia ştiinţei criminologice în Basarabia, lucrare publicată în Revista naţională de drept, nr. 10/2001.
